Sunt chemat de natura...

Cand natura te striga!

Devine tot mai ciudat caci totul in jur tine de tehnologie si bani.Tehnologie ce ne ajuta destul de mult insa de cele mai multe ori in ultimul timp este folosita tot mai gresit in fel si fel de scopuri lipsite de scrupule.Banii...totul se invarte in jurul lor.Hrana de care avem nevoie zilnic,o simpla iesire cu prietenii,distractia,tehnologia,vizitarea unor locuri lasa-te pentru noi toti,sanatatea,studiile toate acestea si multe altele se invart in jurul banilor.Ce este atat de trist in toate acestea?Nimic ar spune unii...daca muncesti vei avea daca nu nu.Trist este faptul ca unii muncesc atat de mult si tot nu au,in timp ce asa zisii superiori profita pe seama lor si traiesc linistiti fara sa aiba cea mai mica remuscare.Si totusi cine le da dreptul sa faca aceasta impartire in persoane superioare si persoane inferioare?Probabil lacomia de la ea au invatat aceasta ierarhizare caci altfel noi toti am fi trebuit sa fim egali si uniti si nu sa ne certam intre noi.Suntem niste fiinte minunate cu o capacitate de neatins...pacat insa ca ne lasam condusi de lucruri materiale cand ascultarea sentimentelor ar fi trebuit sa fie primordiala.Bine bine dar unde este realismul,cum ai putea controla risipa care s-ar face din cauza lacomiei oamenilor chiar si in absenta banilor?Oamenii trebuie sa fie toti egali dar poate unii au o nevoie de o cantitate mai mare din ceva si cine poate hotara cine chiar are nevoie si cine nu?Asta ar sustine unii,eu insa spun ca s-ar putea realiza o centralizare globala unde munca fiecaruia sa fie echivalata in functie de productia sa si tot atat sa si primeasca.Dar nu vreau sa expun aceasta ideologie a mea in detaliu...nu inca..va mai las sa ma faceti nebun si sa radeti ironic spunand ca fara bani nu se va putea trai niciodata...nu la o asemenea dezvoltarea a populatiei Pamantului.Trist este ca uneori chiar si casniciile isi pierd esenta si apar discutii si certuri in familie pe seama banilor.Se intampla ca una dintre jumatati sa vada doar lipsurile pe care le au si atunci in loc sa isi intampine consoarta, dupa o zi de munca cand se reintalnesc,cu o imbratisare sau un sarut si o vorba calda,cu o oarecare raceala...iar printre primele intrebari adresate una sa fie legata de bani sau de modul in care ii vor produce doar ca sa scape de anumite lipsuri.Cand cealalta jumatate era deja stresat de lipsa lor si ingandurat de modul in care ii va produce,spera ca macar ajunsa in sanul familie sa fie intampinat cu bucurie nu doar de un catel,ci la fel cu bucuriw sa fie imbratisat de jumatatea sa si sa isi gadile copii ca macar astfel sa scape de griji si sa o poata lua astfel de la capat cu forte proaspete in urmatoarea zi de lucru.Dar in schimbul acestora jumatatile uita ca au fost aduse impreuna pentru a putea trece impreuna zambind peste toate lipsurile.O jumatate plange ca lipsurile sunt tot mai mari si sufera din cauza certurilor dar nu mai are ochi sa vada ca abordarea diferita a lucrurilor ar schimba multe,iar cealalta jumatate are ochi sa vada aceasta dar este mult prea stresata de cum poate produce mai multi bani pentru acoperirea lipsurilor si uita cum sa isi afiseze sentimentele,se inchide in ea si capata o masca rece ce o o afiseaza mereu fara a-si da seama cat de mult sperie si raneste aceasta masca austera.Cele doua jumatati au fost candva deplin impreunate si au desavarsir un intreg ce il vor idolatriza pentru tot restul vietii lor si va fi modelul perfectiunii pentru ei deoarece el reprezinta intregul...intreg ce mereu va fi perfect si va purta numele de copil.Ce este cel mai trist este faptul ca intregul va prinde forma si va trai independent de ei,urmarindu-le toate miscarile si observand toate certurile ce nu trebuiau sa aiba loc intre jumatati datorita lucrurilor materiale.Toate aceste certuri zgarie luciul si perfectiunea intregului caci asa cum jumatatile vad in acest intreg perfectiune asa si intregul vede perfectiunea in momentele tandre dintre cele doua jumatati atunci cand acestea se uneau pentru a-i da lui nastere.

Eu,intreg ce are si el nevoie de o jumatate a sa alaturi de care sa formeze un alt intreg si mai perfect,sunt satul de lumea aceasta rece,guvernata de bani, unde sentimentelor li se da o tot mai mica importanta.(nu cred in reincarnare si cu atat mai putin in teoria ce spune ca Dumnezeu ar fi un om ce a trecut prin mai multe reincarnari iar acum a atins desavarsirea...dar daca s-a interpretat gresit notiunea de reincarnare...si ea defapt vrea sa insemne ca prin unirea a doua jumatati se va naste un intreg ce sa va uni cu un alt intreg si va crea astfel un intreg si mai perfect iar prin aceasta procreere continua noi oamenii cream un model de intreg din ce in ce mai bun si mai desavarsit.Dumnezeu este un astfel de intreg perfect si incearca sa ne ghideze si pe noi ca prin sentimente pure sa dam nastere intregului perfect ce are sa devina copil si zeu.Zeu ce nu are sa fie niciodata superior si precum Dumnezeu are sa-i trateze pe toti cu egalitate si mai ales pe parintii ce l-au creat caci nu e nimic mai sfant in lume decat ceea ce te creaza si iti da nastere.Si poate ca astfel grecii si romanii aveau si ei dreptate chiar exista mai multi zei...iar printre ei unul suprem de la care a plecat totul...cel ce i-a ghidat cu intelepciune sa ajunga la randul lor zei.).Tot mai des in ultimul timp sunt preocupat sa reflectez asupra sentimentelor,manifestand o atractie speciala fata de iubire.Incerc sa uit de orice rautate a celor din jur,sa nu dau atentie sentimentului de ura si sa iert cat mai multe spunand ca fiecare merita o a doua sansa chiar si dupa ce a mai primit deja una si inca una si tot asa...mai ales daca in sinea sa regreta si ar vrea sa nu se mai intample lucrurile ce m-au deranjat ori suparat.Am fost iertat de atatea ori oare nu se cuvine la randul meu sa iert si sa ofer sanse celor care imi gresesc?De ce sa dau atentie greselilor cand le pot ierta si impreuna sa trecem peste si sa ne bucuram de viata ce si asa devine din ce in ce mai scurta si pentru om(si-a facut-o cu mana lui din lacomie si nechibzuinta).Traiesti mai fericit cand iubesti si inveti sa ierti...parca te ierti si pe tine,parca te impaci mai mult cu tine,parca iubesti infatisarea ta fizica,iubesti zambetul pe care il afisezi voios altora fara niciun motiv...iubesti cand poti sa iubesti.Nu doar cand iti iubesti parintii,cand iubesti platonic ori cand iubesti sufletul pereche ci cand pur si simplu simti iubire in tine pentru ceea ce ai si pentru ceea ce te inconjoara...atunci esti mai fericit ca niciodata...senzatie ce nu are cu ce sa fie comparata ca sa fie mai bine inteleasa...ea trebuie pur si simplu descoperita.
Eu care cred ca stiu cum e sa iubesti cu adevarat inca nu am gasit acel intreg care sa imi fie jumatate si care sa imi fie alaturi pentru mult timp...poate chiar pentru tot restul timpului.Insa in ciuda acestui fapt continui sa visez si sa cred cu tarie in visele mele.Vise ce sunt cu mine si o ea pe o insula pustie insa totusi sa pot aduce anumite urme de tehnologie pe ea.Insula pe care sa avem o casa doar a noastra,ce sa o vopsim in culori de bucurie,sa avem hrana si locuri in care sa putem desfasura diferite activitati si nu in ultimul rand o plaja cu nisipul doar al nostru.Insula ce sa fie lipsita de trairi generate de bani,ori lipsa de ratiune a oamenilor.Vreau sa am acolo muzica ce imi place si aici,sa am muzica naturii si muzica iubirii.Vreau sa privesc fara sa ma satur apusurile si rasariturile pline de culori pasionale.Vreau ca intins pe nispul aspru dar atat de catifelat,ud dar si uscat...vreau sa tin stransa mana intregului ce se vrea a-mi fi jumatate si sa ne rasfatam privind sclipirile stelelor in armonia muzicii valurilor ce ne-ar purta prin infinitul univers al dragostei.Vreau sa ma desfat cu imbratisari si sarutari jucause in taina noptii,in plina zi si in patul moale atunci cand am merge la culcare.Vreau sa nu ma mai satur de a privi cum nuditatea corpului si sufletului ei ar infrumuseta intreaga natura atat de pura.Nuditate lipsita de vulgaritate...vreau sa admir frumusetea detaliilor ce au fost lasate sa se scurga peste acea opera de arta atunci cand a fost creata.Si totusi vreau ca aceste detalii sa fie acoperite de o panaza precum o scluptura inainte unei mari expozitii de arta...vreau ca frumusetea lor sa fie acoperita de ochii critici plini de vulgaritate ai celor din jur...si vreau ca la marea prezentare sa fiu doar eu cel ales sa se bucure lipsit de vulgaritate de frumusetea operei de arta ce va sta in fata ochilor mei luminati doar de ea.Vreau sa simt atingerile fine,aproape tremurande dar pline de salbaticia iubirii atunci cand noi cele doua jumatati ne vom uni doar pentru a forma un intreg si de a traii fericirea regasirii jumatatii pierdute...in cautarea careia am torturat atata timp din viata.Vreau sa vad cum intregul format de noi va prinde viata si forma si ne va ocroti sub aripile lui iar noi sa-l ocrotim sub iubirea noastra.Vreau nopti nesfarsite in atingeri,sarutari si imbratisari,vreau dimineti voioase pline de cantecul naturii,vreau nopti dansand valsul valurilor...vreau nesfarsita iubire doar cu jumatatea ce ma completeaza si intregul nostru.

Doar vise adolescentine acum dar le simt cum parca de pe acum lucreaza sa se implineasca caci visele devin realitate si ale mele la fel pentru ca le doresc.Si traite prin mine macar o clipa oricine s-ar indragosti de frumusetea lor dorindu-le reale si dorind sa mi le implineasca.Dar cine are suficienta dragostes,iubire si nebunie dar si suficient curaj incat sa coboare in inima unuia ce iubeste sufletul iar mai apoi trupul?

In muzica noptii in strafund de negru cu sclipire
Am gasit o cale spre un tainic loc fara de dezamagire
Spre care nu pot dar nici nu vreau sa pornesc in taina
Inainte sa aud iubirea ce se scurge si pulseaza a ei inima

Nu vreau sa apuc pe o cale neumblata precum un nebun de unul singur
Caci de am sa ma impiedic si am sa cad,nu am sa pot sufletul sa mi-l scutur
Impreuna sa mergem cu iubirea de ura neatinsa
Mergi cu mine linistita,singur n-am sa fiu primit fara dragostea tie promisa

Sunt un nebun cu inima aprinsa dar captiv in lumea lor
Am sa iti fug noaptea printre stele strigandu-ti imi e dor
Jucausa si zambind fericita de a noastra revedere
Ai sa vrei sa traiesti visele-mi pline de iubire?
Ori ai sa fugi catre alte stele inspaimantata
Crezand ca mint chip dragut de fata?

La mine in suflet iubirea a ars prea tare,a ars tot in cale
Nici fluturi nu mai sunt caci florile nu mai au petale
De ai sa te-nduri sa pasesti aici cu talpile goale
Sa-mi sadesti fericirea cu glasul tau moale
Cu lacrimile tale sa nasti un nou fir al vietii
Iar cu catifeaua palmei tale sa pictezi norii dimineti
Iar cand ai sa strivesti la sanul tau sarutul iubirii
Ai sa simti coborand pretudindeni parfumul fericirii
Caci natura te va rasplati fidela fiindu-ti tie
Si-ti va cere sa fii pe veci a ei sotie
Natura si iubirea se ascund in sufletele singure
Un loc doar al lor unde mai pot fi pure

Cand din jur ti se striga RENUNTA!

Cand iti cresc aripi de fericire,sclipirea fericirii ajunge sa te orbeasca chiar pe tine.Zbori si esti atat de inconstient incat sa te avanti cat mai sus...si tot mai sus de parca chiar trebuia sa iti folosesti aripile din prima de cum le-ai primit...precum un copil ce da iama in cadourile de Craciun.In zborul tau nu te gandesti ca mai sunt si alte cai...pentru tine nu mai exista stanga sau dreapta exista decat tot inaite,te grabesti pe drumul cel mai scurt.Incotro te indrepti habar nu ai dar tu vrei tot inainte oricat de mult ar striga altii catre tine ca intr-acolo e sfarsitul.Toate strigatele lor sunt in van si ei stiu bine asta caci nimic nu te mai opreste atunci cand te indragostesti.Ajungi sa spui lucruri pe care mai apoi le vei regreta pentru simplul fapt ca le-ai spus.Nu mai stii de nimic din jurul tau caci acum tu capeti puterea de a crea un nou univers doar al tau si al ei.Acum tu ai aripi de inger si iti ajunge un singur fulg din aripa unui inger ca sa gadili si sa bucuri pe toata lumea.Te bucuri de bucuria din ochii lor insa uiti sa iei un fulg pentru tine care sa fie doar al tau.Cum te-ai grabit atat de tare nu ai avut timp nici macar sa te bucuri de fiecare atingere a aripilor tale si acum te-ai trezit la capatul drumului singur,fara aripi,fara sclipirea divina,fara nimic doar tu si sentimentele.De ce ti-au fost luate aripile?Nu e nimeni vinovat pentru asta si cu atat mai putin destinul pe care arunci mereu vina.Pur si simplu asta a fost un drum care nu ducea spre autostrada desavarsirii ci doar pe o alta sosea pe care aveai sa vezi un alt accident din care sa inveti ceva nou.Parca nu iti vine sa crezi si continui sa speri ca tu ai aripi si ca aceasta prabusire e doar ca sa te sperie...ai speranta,speranta ce te tine in plutire chiar si atunci cand vezi ca te apropii amenintator de pamant cu o viteza ce te va duce chiar si mai jos de el...dar continui sa speri.Esti prea ocupat sa speri la faptul ca iti vor aparea aripile si ai sa urci iar catre fericirea ta,in loc sa cauti o cale de a te salva,in loc sa cauti sa te prinzi de ceva,esti prea orb nu vrei si iti spui in sinea ta ori fericire deplina ori ma strivesc de pamant si ma tarasc prin mocirla cu ultimile puteri cautand o cale de scapare atunci.Dar ce se intampla atunci cand esti inevitabil de aproape de pamant,atat de aproape incat poti auzi strigatele celor de jos care iti spun ,,renunta la speranta si salveaza-te"?Renunti la ea dar e prea tarziu,esti mult mai prea aproape ca sa mai ai de ce sa te prinzi si chiar de ai avea ceva de care sa te prinzi,acel ceva nu ar avea suficienta putere sa te tina...mai bine te trezeai putin mai devreme te zgariai putin de crengile copacilor dar nu te striveai.Acum e prea tarziu,zaci in praful care ti-a fost dat in loc de puf,iar acum sangele tau se amesteca cu el si simti tot ce a fost silit si el,Pamantul,sa simta inca de cand ne suporta neghiobia.Esti singur,nu mai ai speranta,nu mai ai aripi in schimb ai mii de cuvinte ce se scurg prin capul tau dar degeaba sunt prea multe ca sa le poti scrie pe toate iar tu esti vlaguit de putere.Toti sunt adunati in jurul tau...privesti multimea vezi doar masti si astepti chipurile sincere care sa vina precum niste ingeri din ceruri si sa te duca in paradisul lor,inapoi in lumea ta de alta data unde prietenia era cel mai de pret lucru ce-l aveai.Ei stiu sa iti vindece ranile insa unii isi dau cu parerea despre aripile cele ce le-ai avut si atunci te aprinzi...nu suporti sa fie criticate...nu,nu ele cele ce te-au facut sa zambesti chiar si pentru putin timp.Acum esti pe picioarele tale din nou zambind printre ei dar cand ajungi inapoi in surdina camerei tale gandurile ce te bantuie revin si aduc cu ele regrete...incerci sa uiti si cu toate acestea parca iti place aceasta stare,ii savurezi esenta si-i adaugi un ton trist de pian de parca nu era suficient de condimentata.Nu mai suferi dar ai ramas cu dezamagirea iar singurul tau scop evident e acela de a-ti explica in sinea ta cum de ti-au fost luate aripile si de aceasta data.Cum si mai ales unde ai mai gresit acum?In cele din urma ajungi la concluzia ca nu e vina ta,nu si de aceasta data.Gandesti prea mult din pacate si ajungi sa dai vina tot pe tine..."frumusetea mea nu era pe masura frumusetii aripilor"...gresit cat se poate de gresit.Nu mai gandi atat de mult ci lasa-ti sufletul sa zboare,lasa-l sa fie liber sa iubeasca...ai cel mai frumos suflet pentru ca iubesti si tu stii asta dar iti este frica sa nu mai suferi,sa nu te mai doara.Marii campioni intotdeauna s-au motivat prin faptul ca fara durere nu exista satisfactie si asa si este durerea dintr-o lupta nu se compara cu bucuria de a fi sus pe podiumul celor mai buni.Ai putea fi chiar tu acolo sus langa ei.Da nu te mira trebuie doar sa inveti sa-ti apreciezi valorile tale!Asuma-ti riscul nu se stie niciodata cand vei nimeri in vre-o ascunzatoare secreta plina de comori insa nu uita niciodata ca ai paradisul tau mereu printre prietenii tai si o familie.Paradis caruia ii va fi dor mereu de tine atunci cand pleci in zbor,paradis ce are propia lui inima ce bate si se face cat un purice de teama ca poate fi ultimul tau zbor.Si cand te gandesti ca visul tau e sa devii aviator.

A venit o alta noapte in care stai intins in pat si plutesti prin fel de fel de lumi necunoscute.Ajungi intr-o lumea pustie...te uiti in jur nu e nimic esti doar tu,liber sa te descarci,liber sa fii tu sa nu te mai ascunzi de privirea critica a nimanui sa fii artistul intunericului iar el sa-ti fie publicul care nu are decat admiratie pentru ceea ce tu creezi.Tu creezi si tot tu admiri,iti place ce vezi dar te intrebi de ce in lumea comuna a tuturor nu poti da frau liber trairilor tale si sa fii tu...poate le-ar place si lor,dar iti dai seama ca acolo e o lume ce a invatat inca de la scoala sa critice si ca ei nu merita sa li se ofere sansa de a privi aceasta frumusete a creatiei tale nascuta din trairile tale sincere.Nu merita iar cei ce merita sunt la fel ca tine si traiesc cu teama de a-si afisa frumusetea interioara.Tu esti un altfel de artist,tu pictezi pe o panza neagra iar rezultatul este sclipitor,poate de aceea nimeni nu poate sa-l priveasca.Aici e lumea ta,tu canti si suna chiar frumos,tu pictezi si realizezi capodopere,tu zambesti si ai cel mai sclipitor zambet,tu asculti tristetea intunericului si il faci sa se simta mult mai bine,tu mirosi parfumul iubirii si nu iti e rusine sa-i spui cate de bine miroase,tu mangai cuvintele triste si le faci sa se simte folositoare si cu toate aceste nu iti este rusine de nuditatea sentimentelor pentru ca asa esti tu si iti place cum esti si ar trebui sa fii la fel si in lumea celor care savureaza albul,alb patat cu faptele lor josnice din pacate.Alb ce si-a pierdut puritatea...au fost prea ocupati de stiintele lor,prea ocupati sa devina eruditi,prea ocupati sa observe greselile celor din jur in loc sa se lupte pentru a repara propiile greseli.Acesta este albul lor prea patat ca sa ti-l mai poti dori,prea plin de valori false unde toti poarta masti si nu mai pot fi ei.Ei toti critica negrul tau pe baza stiintelor lor exacte...stiinte ce poate au fost lansate gresit si au evoluat pe o fundatie gresita.Tu esti cel ce face legatura intre lumea albului murdar si lumea negrului pictat cu puritate si inocenta si tot tu esti cel ce poate zambi in lumea lor fara niciun motiv aparent...dar tu esti fericit pentru ca ai descoperit ce ei parca nici nu vor.Ei te privesc ironic si te cred nebun insa vor avea o surpriza la finalul drumului lor.Tu inveti sa nu ai regrete pentru sentimentele afisate ci sa te bucuri pentru ca ai avut curajul de a incepe sa fii deosebit intr-o lumea lipsita de adevaratele valori,iar acum cauti sa iti impui propia opinie in speranta ca vei gasi tot mai multi asemeni tie si poate sa incepeti sa schimbati ceva.Sa schimbati ceva pentru ca oricine merita o a 2-a sansa si tot asa si ei cei din lumea albului patat merita sansa de a cunoaste frumusetea si valorile reale ale vietii pe Pamant si dincolo de el.

Tu ai lasat speranta acum, in schimb tu nu ti-ai lasa iubirea niciodata pentru nimic.De ce?Pentru ca e cea mai de pret valoare a ta,valoare care in lumea lor nu are nicio insemnatate si te fac prost pentru ca zic ei ea nu o sa te ajute cu prea multe in viata,pentru ca iti ofera o fericire de scurta durata.Oare asa sa fie sa f ie de scurta durata?Dar unde e de scurta durata?Si oare cine-i prostul?
Tu esti facut prost dar lasi de la tine.De ce?Pentru ca iti este mila de ei...si lasi sa critice,tocmai critica lor te face sa zambesti si te face mai puternic.

Asa ca da renunta la sperantele la care stii ca trebuie sa renunti...dar nu renunta la sentimentul ca va fi bine si nu renunta sa fii optimist.Am incredere in tine si la fel si tu ai incredere in tine,urmeaza-ti sentimentele si pune-le acolo unde trebuie iar totul va fi bine pentru ca niciuna din fiintele care se pretind a fi oameni nu este suficient de perfecta incat sa te poate judeca.

Pasi in doi sau pasi cu ecou pe asfalt?!

Totul incepe mereu prin aceeasi ,,veste" data pe mess sau printr-un sms.Asa incep serile in care nu am somn pentru ca sunt alergat de ganduri,pentru ca ma gandesc iar la iubire,pentru ca prin capul meu incep sa curga iar randuri pline si numai Dumnezeu stie pline de ce anume...printre semenii mei tot mai putini sunt cei care inteleg,ori cei care mai simt astfel de lucruri.Ma intreb de ce atunci cand imi este dat sa intalnesc pe cineva exact ca mine trebuie sa devin un doctor al sufletelor,sa mangai ranile lasate de altii care nu au stiut sa iubeasca acele suflete.Sunt unul dintre sufletele care a descoperit ce este iubirea...sau nici macar nu am cea mai vaga idee,oare se poate in aceasta viata sa descopar ce e cu adevarat acest sentiment divin despre care toti vorbesc dar tot mai putini il simt sau il traiesc?!Da stiu sigur ca am invatat ce e iubirea insa sunt confuz...pentru mine ea trebuie sa insemne bucuria aripilor ce imi cresc atunci cand ma indragostesc,bucuria care imi aduce pe chip un zambet de copil,bucuria intalnirii unui suflet pe care incep sa-l iubesc....sau iubirea pentru mine trebuie sa insemne gustul amar al pierderii,prabusirea in gol cand imi sunt taiate aripile la mare inaltime si apoi izbirea de asfaltul rece unde mai apoi mai pun o piatra de mormant la care sa ma intorc mai tarziu si sa plang nereusita unei noi povesti de iubire?

De mult incercam sa imi astern gandurile undeva unde altii sa citeasca si sa traiasca o zi la brat cu iubirea.Sa o priveasca in toata frumusetea ei,sa o poata privi macar o data prin ochii mei.Acum am primit ceea ce aveam nevoie,inca un motiv,inca un sut in fund care mi-a indreptat atentia spre singurul lucru care ma alina sau stie cu adevarat sa ma asculte...da doar ele traiesc cu mine,traiesc iubirea asa cum o traiesc eu....ele randurile ce sunt deja scrise si cele care se vor scrise dar nu cu cerneala ori cu simboluri digitale ci cu sentimente  ce ard fiecare litera,fiecare cuvant,fiecare fraza.........
Incep sa scriu dupa ce am pus o melodie pe repeat iar si iar doar ca sa imi mai rasune si altceva in minte in afara de IUBIRE....insa degeaba ma desprind iar de realitate si cobor in lumea in care iubirea face legea...cobor in lumea mea unde nu sunt masini ci doar cuvinte ce trec in mare viteza incarcate fiind de sentimente grele ce au ca destinatie ecoul din mine iar mai apoi filele mult prea subtiri ca sa le poata sustine atunci cand asez pixul pe foaie,cel ce transforma sentimentele in cuvinte ce pot fi de multi citite dar de prea putini intelese.
Nu stiu cum se face dar povestind de lumea mea mi-a ajuns in minte urmatorul vers ,,Lately I've been hard to reach I've been too long on my own Everybody has a private world
Where they can be alone" asta poate unde melodia aceasta isi canta povestea pe repeat in difuzoare in timp ce eu imi scriu povestea mea.As vrea sa trec mai departe prin povestea mea dar iar atentia mea e captata de alte versuri,,I'm just so fuckin' depressed I just can seem to get out this slump If I could just get over this hump
But I need something to pull me out this dump I took my bruises, took my lumps".Chiar credeam sincer ca de aceasta data imi gasisem sufletul ce avea sa imi fie alaturi pentru mult timp,acel sufle ce avea sa ma ridice din lumea randurilor triste si avea sa imi daruiasca bucuria randurilor in care sa vorbesc despre minunatia iubirii.Poate chiar am intalnit acel suflet poate el se prezinta simplu prin chipul ei...dar e un suflet ce a fost ranit si acum poarta amprenta lacrimilor scurse de durere pe un obraz de copil de aceea ii este frica sa se deschida sa ma lase sa intru si sa-i pictez lumea cu iubirea ce zace neimpartasita in mine.Astazi mai mult ca niciodata parca ma regasesc din ce in ce mai mult printre versurile lui Eminem..."Yeah.... it's my life.... in my own words i guess..../Have you ever loved someone so much/You'd give an arm for/Not the expression/No, literally give an arm for/When they know they're your heart/And you know you were their armor/And you will destroy anyone who would try to harm her/But what happens when karma/Turns right around to bite you/And everything you stand for turns on you despite you/What happens when you become the main source of her pain"...nu am fost niciodata sursa durerii cuiva insa daca cineva ar fi fost in stare sa atinga ori sa provoace suferinta in lumea celei pe care o iubeam as fi fost in stare sa-l strivesc fara sa-i dau dreptul la cea mai mica explicatie.

Nu stiu nici macar de unde sa incep totul a fost de aceasta data atat de rapid incat sfarsitul si inceputul parca se contopesc unul cu celalalt doar ca sa lase in urma o poveste scurta dar frumoasa.Credeam si inca cred ca de aceasta data totul va fi diferit,simteam din parfumul ce se asternea peste noi intr-o seara tacuta pe o banca rece in vechiul Cismigiu.Eram acolo tacut,imbratisand fata ce o cunosteam de prea putin timp insa eram prea emotionat ca sa pot face altceva decat sa ii sarut fruntea si nasul...acel nasuc mic si simpatic.Am putut decat sa pun o intrebare rapida,,Si ti s-au aprins calcaiele"...eram prea emotionat ca sa pot sa intreb altfel...ca sa pot sa intreb altceva.Nu avea incredere ca se putea sa ma indragostesc de ea atat de rebede asa ca mi-a raspuns ceva mai mult in gluma.Acum era momentul ca ea sa imi sarute nasul inghetat de frigul ce se lasase peste tot numai peste sufletele noastre nu.M-am apropiat am primit un pupic timid pe nas dar buzele noastre strigau si se cereau impreunate...si iata-ma sarutand acum cele doua buze moi micute ale celei pe care o cunoscusem in urma cu doar cinci zile,ale celei care m-a facut sa cred parca in karma caci doar astfel se poate explica apropierea atat de rapida si nefireasca dintre noi si toate acele conversatii in care nu ne puteam dezlipi unul de celalalt.Aici incepea totul cu adevarat si ma intrebam cum era oare cu putiinta sa ma deschid atat de repede si sa ma indragostesc parca orbeste de acest suflet de copil.Am inceput sa imortalizam momente in zapada rece,dar ce ne pasa de cat de rece era parca o flacara de iubire ardea si ne facea sa zambim,sa uitam ca e rece si sa stam imbratisati cu fundul in zapada asteptand ca aparatul foto sa opreasca in timp acest moment.Iar acum imi dau defapt seama ca aceasta zana buna buna buna gasise astfel metoda prin care sa opreasca timpul pentru noi intrucat mereu glumeam ca a furat timpul si ca mai bine ar fi sa-l opreasca si sa petrecem impreuna cat mai mult.Plini de zapada aveam sa imortalizam un sarut strivindu-ne buzele si un alt sarut ocrotitor al ei pe frunte...si clipa in care stateam nas in nas asa cum ne propusesem.Clipe,momente,zambete,rasete,vise,sperante cu asta aveam sa ma aleg dupa aceasta zi minunata petrecuta impreuna,dar mai presus de toate astea aveam sa capat o amintire ce ma va urmari mult timp,amintirea privirii ei de nepatruns,privire ce parca spunea saruta-ma,privire ce parca cauta sa imi vada frumusetea,privire ce parea goala dar plina de intelesuri...privirea unor ochi jucausi si sclipitori.M-am deschis si m-am indragostit dupa numai cinci zile am lasat sentimentele sa ma invaluie nestiind ce va urma...nestiind si chiar daca as fi stiut as fi lasat sentimentele sa ma cuprinda doar ca sa traiesc o sera de magie cu o zana.Cand ne indreptam spre momentul in care avea sa ne desparta pentru doar cateva ore nici nu imi imaginam ca el ne va desparti si de povestea de iubire ce se nastea.Am condus-o spre statia de autobuz dar cu o puternica dorinta de a o tine langa mine iar cand calaul serii sosii si a deschis usile masinii ce avea s-o ia de langa mine am cautat in graba sa-i fur cat mai multe sarutari.M-am indragostit pana si de buzele ei moi,de sarutarea ei,de mirosul ei...era clar se meritau toate acestea caci simteam cum va dura mult si cum vom avea impreuna numai momente vesele.Zburam acum caci imi crescusera aripi la o ora pe care nu o mai petrecusem niciodata cu cineva sarutandu-ma intr-un parc.Am continuat sa conversam si de acasa totul devenea tot mai minunat tot mai plin de magie...inca nu imi venea sa cred,in mintea mea inca se spunea povestea celor cinci zile ce s-au petrecut de parca ne cunosteam de cinci secole.Eram doi gandacei verzi si simpatici si vom fi mereu.Venise timpul sa ne intalnim iar, dar de aceasta data in vis noi amandoi mergand la culcare avand in gand chipul celuilalt.In ziua ce a urmat m-am trezit obosit dar bucuros...ma trezisem cu gandul la ea si asta ma bucura...si nici macar eu nu puteam sa inteleg cum ma atasasem atat de repede...cum eram in stare sa iubesc in cel mai scurt timp.Asteptam sa apara sa intre pe mess,sa vorbim,sa povestim,sa ne spunem cuvinte frumoase,sa glumim,sa zambim dar intarzia sa apara si-i simteam lipsa de parca aveam mult timp petrecut in aceasta relatie...cum de imi era asa dor si cum de asteptam cu atata nerabdare sa apara nici macar eu nu-mi explic...era cea care fusese atat de deschisa cu mine si imi lasa de inteles ca ma place,era cea cu care am avut primul sarut neasteptat...era ea,era acel suflet pe care-l asteptam de mult,acea fata care sa imi dea ea de inteles ca ma place si sa nu muncesc eu sa aflu daca e asa...era ce imi doream...era cea careia credeam ca am sa-i spun pentru mult timp,,iubita mea"...insa doar credeam...sa mai continui sa cred asta nici eu nu stiu ci doar ea poate sa imi dea raspunsul la aceasta intrebare.Am ramas iar atasat si lipit de un suflet de copila,un suflet ranit ce simt ca-l pot face sa se bucure de iubirea in doi.La capatul asteptarii ce a durat parca o eternitate se facu lumina si ea aparu intristata si putin rece.Cui ii pasa putea sa fie un iceberg aveam suficienta caldura sa-l topesc si sa ajung la sufletul ei si sa-l fac sa zambeasca si chiar asa a fost...am facut-o sa uite de anumite lucruri intamplate...dar nu am putut sa-i ofer increderea necesara incat sa se deschida si sa se lase condusa de mine in dansul iubirii.Pacat as fi putut sa repar ce altii au stricat,as fi putut chiar as fi putut dar ea a ales sa nu isi asume riscul si sa sufere...nu avea de unde sa stie ca eu deja imi asumasem riscul stiind ca e posibil sa sufar si iata-ma acum aici  dansand doar cu sentimentele ramase....nu avea de unde sa stie ca  eu nu parasesc nici macar locurile de care ma indragostesc si cu atat mai mult sufletele...nu avea de unde sa stie ca aveam sa fiu eu acolo pentru ea cand lumea rea ar fi facut-o sa sufere...nu avea de unde sa stie........."stiu ca uneori lucrurile nu au sens pentru tine/dar hey, ce ti'a spus tati tot timpu' ?/stai dreapta micuta mea soldatica/si ascunde buza de sus/de ce plangi?/ma ai pe mine.../shhh,copilash mic, nu mai plange totul va fi bine/ascunde buza de sus tiam zis domnisoara/tati e aici cu tine sa te tina toata noaptea/stiu ca mami nu e aici si nu stiu de ce/ne simtim cum ne simtim in suflet/poate e cam aiurea, fetita dragalasha/dar iti promit ca va fi bine".
Mi-a soptit finalul a ceea ce se nascuse in cinci zile...dar am ales sa ma prefac ca nu imi pasa atat de tare si sa fug iarasi catre dorinta de a ramane prieteni buni in continuare si sa cladim o amicitie ft frumoasa...dar e greu si m-am saturat am nevoie de mult mai mult de atat...am nevoie de cineva care sa vrea sa traiasca iubirea cu mine fara sa sufere fara sa sufar...am nevoie de cineva doar pentru mine...cineva care sa ma aline,sa ma mangaie si sa ma sarute atunci cand cuvintele nu au niciun rost.Nestiind ce sa mai simt,ce sa mai exprim am fugit catre pat...am fugit acolo sa stau intins sa ma gandesc si sa scriu....insa nu rezistam vroiam sa vorbesc cu ea...ciudata atractie... .Scriam tacut incercand sa astern in randuri sau in versuri ce simteam,ce gandeam....si gandind prea mult la ce simteam am mai varsat iar o lacrima desi nu sufeream ci regretam nespus neincrederea ei fata de reusita unei relatii...regretam ca ii era teama sa fie sincera si cauta sa se scuze pentru ce dorea cand defapt poate chiar nu simtea aceasta frica fata de relatia cu mine.Am continuat sa scriu simtind cum lacrima se scurgea pe un obraz mic...la fel de mic precum cele cinci zile scurse intre noi dar care ne apropiasera atat de mult.In miezul noptii m-am ridica din pat precum un zombie din mormant si am cautat sa ajung cat mai rapid la ea...inca era pe mess...o lasasem singura atunci cand am fugit ca sa nu imi arat sentimentele ..dar acum vroiam sa ii spun ce simt am ales sa trimit un mail si apoi sa vorbesc cu ea...insa din nou tehnologia mi-a jucat feste si s-a oprit netul.Eram precum un leu in cusca ce avea dupa gratii o caprioara si nu putea ajunge la ea...caprioara fiind relatia din care m-as fi putut infrupta alaturi de ea fericit.M-am resemnat si am mers in patul meu ce cunoaste toate suferintele pe care le-am trait de-a lungul timpului...doar el a fost acolo sa ma sustina atunci cand eram in libera cadere...si a fost si de aceasta data.M-am trezit dimineata ca sa merg la scoala dar cine avea chef...asa ca am inventat un motiv si am ramas acasa ...prins intre peretii camerei...asteptand ca ea sa apara si sa-i vorbesc si chiar si in aceste momente in care scriu inca astept si parca sunt tarat prin spinii secundelor....dar asa mi-am ales sa fie cand mi-am asumat riscul de a ma indragosti...si cu toate acestea cei din jurul meu vor continua sa ma vada doar cu masca tipului glumet care nu sufera...dar cine va afla toate cele petrecute intr-un suflet de copil?Cea care va alege sa ma iubeasca  si tot ea va afla cat este de frumoasa iubirea traita in bratele unui copil imbatranit dar sincer...caci nu am cazut prada ispitei de a minti.Am vazut-o o singura data,am petrecut o singura zi impreuna dar inca rasuna fiecare cuvant al ei,inca rasuna fiecare clipa in care a ras la cele spuse de mine...o singura data...o singura zi....si deja imi e dor de ea ?Deja vreau sa o vad si s-o imbratisez atunci cand o voi vedea?De ce?De ce sunt nevoit sa ii fiu un foarte bun prieten cand ii puteam fi mai mult de atat ?De ce sa nu ma pot bucura de magia unei relatii,de ce sufletele bune pe care le-as vrea in viata mea sunt ranite de neghiobi ce nu au stiut sa iubeasca si sa aprecieze?Nu pot sa inteleg dar imi ramane prietenia buna ce se va cladi intre noi,imi va ramane asta dar imi vor ramane mereu amintirea,visul si speranta ca va mai fi mai mult....asa se intampla cand alegi sa te indragostesti...dar nu voi regreta niciodata ca am sarutat acele buze...nu,niciodata... .Si iar mi-a venit in minte momentul in care am plecat spre casa dupa acea zi petrecuta impreuna si fredonam,,Ba ba da da Ba ba da da/Take a look at my girlfriend/She's the only one I got (ba ba da da)/Not much of a girlfriend/I never seem to get a lot (ba ba da da, ba ba da da)"...........dar acum nu mai e cea careia ii asociam termenul,,iubita mea"...oare va mai fi mai tarziu sau nu? cine stie...eu nu ...ea poate.Poate va avea curajul sa se indragosteasca si sa vrea.......
Iubesc ca nu sunt o persoana banala ci am invatat sa fiu om,am invatat sa iubesc intr-o lume plina de neoameni...pacat ca sufletele care m-ar face sa fiu parte a unui intreg fericit sunt si ele ranite si apoi nu mai au curajul de a iubi.Din nou mana mea dreapta e mai rece decat cea stanga,cerand parca si ea o alta mana care sa o tina atunci cand sufletele ar fugi jucause prin magia iubirii.
Si iar aud un glas spunand ,,8 ianuarie...trebuie sa tii minte data aceasta...poate nu iti aduci aminte".......,,you will be my valentine for many years from now on"......iubirea si joaca unor copii....

Pasi in doi de brat cu iubirea?O simpla iluzie a visurilor mele sau chiar se poate sa existe dar cu teama de a se deschide?



asta-i melodia ce o cantam pana acum putin timp...si o voi mai canta
gym class heroes cupid's chokehold

Asculta mai multe audio diverse



"In my shoes, just to see
What it's like, to be me I'll be you, let's trade shoes
Just to see what it'd be like to
Feel your pain, you feel mine
Go inside each other's mind
Just to see what we find
Look at shit through each other's eyes
But don't let 'em say you ain't beautiful oh"