Privind in oglinda...

Sunt eu dereglat sau mintea mea nu a fost conceputa sa gandeasca in absenta sufletului. Imi pun prea multe intrebari si le gasesc un raspuns in urma proceselor ce se produc la nivelul creierului. De cele mai multe ori nu le exprim ci aleg sa le pastrez doar pentru mine si atunci intervine sufletul ce isi pune amprenta asupra lor,a gandurilor,si le transforma in trairi. As vrea sa dau glas uneori tuturor acestor trairi insa multi le-ar privi dubios ori poate chiar le-ar lua in ras si atunci la ce bun sa-i previn daca ei nu ar face un minim efort sa gandeasca macar putin la ceea ce am vrut sa zic.Unele lucruri se inteleg cel mai bine doar atunci cand le traim si ne marcheaza intr-un fel sau altul viata.

Nu imi pasa de cei ce critica fara a cunoaste...pur si simplu nu imi pasa. Asta nu inseamna ca nu tin cont de opinia nimanui si vad doar inainte. Chiar si de la cei ce ma criticia ori zic ca tot ce fac este sa aberez , eu am de invatat si observ goluri in ratiunea mea. Ei ma ajuta prin critica lor sa imi perfectionez ideeile mele ce se transpun in,, Despre cum sa fii om in viziunea unui copil'' . Chiar asa de cate ori v-ati pus intrebarea eu sunt un om ? Desigur nu e vorba de fizionomie si un creier capabil sa faca calcule. E vorba de cate calitati morale prezentam fiecare dintre noi,calitati ce ne deosebesc de animale. Si totusi sentimentele cele mai pure incepem sa le mai gasim doar la animale,pacat insa ca ele sunt conduse de instinctul supravietuitorului sau poate ca pentru noi ar trebuii sa fie un prilej de bucurie caci altfel poate ne-am fi vazut siliti sa renuntam la ,,tronul'' nostru.Care tron? Acel tronul pe care odata asezat capeti denumirea de om.Din pacate sunt prea multi cei ce stau pe el si nu merita acest rang,insa nici pe cel de animal caci am jigni animalele...eu i-as numi aspru dar in cuvinte blande ,,cei ce au uitat cum sa fie oameni''. Iar daca cineva va vrea sa ma contrazica,sa imi spuna ca este doar opinia mea, atunci l-as intreba: De cate ori a spus o vorba buna unui necunoscut ce avea nevoie de o mangaiere? De cate ori a privit cerul dimineata si s-a bucurat de frumusetea sa? De cate ori a multumit si altora in sinea lui pentru ca are o casa si pentru ca are ce manca?De cate ori a fost recunoscator pentru jumatatea plina a paharului ce altii nu o au? De cate ori a spus te iubesc si a simtit acest lucru cu fiecare parte a corpului sau? De cate ori a fost mustrat de constiinta pentru ca si-a mintit un prieten? De cate ori a ales sa imparta cu un apropiat ceva ce si-ar fi dorit doar pentru el?
Si lista ar continua insa anumite persoane ar spune ,,Cum poti sa fii om cand doar tu ai enumerat o groaza de chestii aici si e doar o lista infirma de abilitati morale''...eiii bine nu trebuie sa le faci pe toate ca sa fii om. Chiar si macar vointa de a face cateva din cele de mai sus ne-ar face sa traim intr-o lume mai buna.

Cu toate acestea sa fii om nu e atat de greu ci trebuia doar sa iti pastrezi cateva din calitatile cu care ai venit pe lume. Daca nu am uita sa fim copii,daca nu am uita sa fim sinceri ar fi atat de usor sa fim oameni.Incaltati cu puritatea daca am face primii pasi prin iubire nu ne-ar mai durea atat de multe caci nici macar nu am mai atinge solul pacatelor ce este plin de cioburile indiferentei. Aceste cioburi ce ne intra in piele si nu mai pot fi scoase ne chinuie tot restul vietii iar noi pentru a ne proteja nu mai facem un pas pana ce nu ne incaltam cu cizme de fier. Dar degeaba caci sunt grele si abia putem merge mai departe in acest desert de asfalt unde intalnim oameni zburand deasupra noastra,mai rar decat intalnim oazele in deserturile de nisip.

Cine a spus ca lucrurile cele mai simple sunt de fapt cele mai complexe, nu s-a inselat...nu deloc caci venim pe lume cu iubire din iubire(chiar si cei ce vin din graba unor copii ce incearca sa fie mari,chiar si aceia sunt tot ca noi si cresc dintr-un sambure de iubire) si ar fi suficient sa stim sa o pastram. Copii stiu sa daruiasca si sa invete lumea cum sa iubeasca. Greseala insa este a celor ce desi se cred eruditi ,nu stiu sa invete copii cum sa aprecieze iubirea ori macar sa stea de-o parte si sa nu intervina patandu-le puritatea.

Uneori stau in pat si imi simt inima batand.E atat de fascinant doar sa-i simt bataile. Este motorasul meu ce ma tine in viata si tot ea este cea ce ii spune ei cea ce este doar a mea, ca o iubesc atunci cand se intalneste cu inima ei si amandoua bat de parca ar fi una . Este un sentiment pe care nu-l pot transpune in cuvinte.Nu pot si nici nu vreau pentru ca anumite lucruri mai bine se simt doar si nu se cauta sa fie intelese cu creierul.
Ma intreb daca acolo in inima,isi are imparatia spiritul meu...si daca da oare cum arata el...este o scanteie in interiorul careia se zbate iubirea incercand sa iasa prin toate partile lui? Este oare pur si simplu nimic,un gol incarcat cu iubire? Oare sufletul meu este precum Dumnezeu fara o anume infatisare si este doar iubire? Iubire ce nu se vede si totusi exista si totusi e nimic si totodata totul. De ce simt nevoia sa generez in mintea mea o imagine vizuala a sa cand de fapt simtirea este cea ce ma face fericit cu adevarat? Cand am sa mor acest nimic se va integra intr-un nimic ce inglobeaza toti nimicii...nimic in care toti suntem fericiti sau scanteia aceastra a noastra paraseste trupul si isi capata apoi o noua forma ce un om nu o mai poate vedea,o forma ce seamana tot cu noi insa mult mai frumosi...insa noi dezgoliti aratand de fapt ca iubirea noastra si fiind fericiti pentru eternitate acolo?!

Uneori ma simt pierdut si nu inteleg de ce in lumea aceasta nu pot fii cu totii fericiti cand ea este suficient de mare pentru toti si are de oferit atatea pentru fiecare. De ce oare unii vor si partea celuilalt cand ar fi mult mai fericiti doar cu partea lor? Oare vor intelege vreodata ca nu cantitatea aduce fericirea adevarata,iar excesul de orice nu face decat sa le ingreuneze vietile?

Fug uneori departe de lumea lor si ma pierd intr-un abis al cuvintelor,trairilor si al sentimentelor. Incerc sa patrund eu in inima mea si incerc sa-mi vad sufletul. Privesc in oglinda si nu vad initial decat un corp omenesc,un chip si niste ochi. Acei ochi ma absorb precum o gaura neagra in care odata patruns pot vedea infinitul. Pot sa vad cum se alearga cu mari pasi prin iubire si a sa nemarginire toate sentimentele,gandurile si trairile mele. Toate acestea se petrec in cateva fractiuni de clipe apoi intervine din nou creierul si sunt absorbit inapoi de adevarata gaura neagra inapoi in lumea asa zis reala. Odata intors nu zaresc decat oglinda si imi spun ca cel pe care-l vad nu sunt eu,iar eu sunt cel ce l-am vazut in cele cateva fractiuni de clipie. Sunt fractiuni in lumea aceasta insa in sufletul meu s-au petrecut ca niste ani ce si-au lasat amprenta asupra-mi prin noi concluzii si invataturi propii. Ce vad in oglinda nu e decat trupul meu cu al sau chip de adolescent ce incepe sa capete trasaturi de adult. Eu sunt un copil,eu nu am barba si nici riduri si nici impuritati pe fata,eu invat sa fiu pur si nu uit sa fiu copil desi sunt ascuns intr-un trup ce ma acopera si nu-i lasa pe altii sa ma zareasca. Daca m-ar zari m-ar vana precum pe un unicorn uitand ca lipsa libertatii nu ar face decat sa lucreze usor usor la omorarea mea.La fel ca mine sunt atatia ce se ascund in spatele chipurilor comune si totusi memorabile. Daca pe chipul meu nu s-ar scurge cateva lacrimi atunci cand ma intorc din lumea sufletului nu as stii cu adevarat ca el exista si as crede probabil ca tot ce am vazut este un produs al imaginatiei mele si nimic mai mult,insa cele cateva lacrimi cu limpezimea lor ma asigura ca iubirea e acolo.

Prietenia,familia si iubirea pentru mine sunt sfinte. Am stiut mereu sa iubesc o fata si doar ca pe o prietena fiind gata oricand sa fac orice sacrificiu pentru ea fara sa-mi doresc sa-mi fie mai mult decat o prietena. M-am bucurat pe deplin precum un ied in joaca lui de toate momentele petrecute cu prietenii mei si chiar daca prietenia unora s-a dovedit mai tarziu a fi decat ceva efemer,eu am ales sa pastrez vii in toata frumusete lor toate cele petrecute. Nu voi mai explica nimanui cum e posibil sa iubesc o persoana de sex opus fara a mi-o dori sa-mi fie iubita.
Iubirea nu se explica ci se traieste...eu iubesc si doar atat,iar asta stiu sa fac cel mai bine.

Dupa multe asteptari cred ca in final am primit ceea ce imi doream si am si invatat cum sa pastrez langa mine ceea ce am primit. Tot ce am avut a fost ceea ce mi-am dorit caci altfel nu ar fi fost mai mult de o simpla prietenie insa am pierdut din cauza greselilor mele sau poate doar m-au pierdut pentru a ma recastiga ca pe un prieten devotat si mereu alaturi. Acum insa lucrurile promit multe si sunt fericit doar la ideea ca acesta este inceputul a ceea ce mi-am dorit mereu...o relatie lunga si stabila. Traiesc sentimente ce le-am mai trait,am parte de trairi noi si unice...sunt asa fericit. Sunt fericit atunci cand iubesc si cand ma simt iubit...si scriu cu ochii umezi de bucurie. Cat de frumoasa ar fi lumea daca toti am traii asa,daca banii ar fi uitati,daca oamenii ar stii sa ierte,sa nu priveasca dintr-un singur unghi totul,daca nu ar cauta sa raspunda cu aceeasi moneda,daca nu ar cauta sa faca totul impotriva placului celuilalt doar pentru ca nu este si pe placul sau.

Se scurg clipele pana cand se vor implini 18 ani ai existentei mele. Cand am pasit in acel portal al ochilor prin oglinda infinitulu m-am intors in timp si am vazut cum din cei 18 ani ultimii 11 s-au petrecut alergand dupa iubire. Sase din cei 11 au amintiri cu lacrimi si striga-te amare in pustiu dar pe care nu le regret caci s-au transpus in caramizi puse la fundatia mea.In ultimii 2 ani toate cele petrecute au conlucrat la desavarsirea mea a celui ce sunt acum. Am invatat sa ma bucur de frumusetea naturii. Am invatat sa ma bucur de un zambet ce mi se arata. Am invatat ce e sinceritatea,am invatat ce e iubirea cu adevarat, am invatat ca ea la inceput nu e decat o senzatie de atasare si ca iubirea vine pe parcurs si se tot aduna intr-un loc. Pentru prima oara m-am deschis in fata celei de care sunt legat prin sentimentul de sinceritate si i-am spus ei, celei mai bune prietene a mea, ce ma macina de atata timp.
Vreau sa fiu om si sa iubesc cu toata fiinta mea fara sa regret asa cum regret momentele in care imi rugam inima sa se opreasca din zvarcolirea ei si sa ma lase sa fug din lumea aceasta....viata e atat de frumoasa si oricate greutati ne-ar lovi tot frumoasa va ramane....durerea e temporara insa bucuria ce se va naste din trairile petrecute in urma celor invatate din cele ce ne-au durut,este vesnica. Am invatat atat de multe si totusi atat de putine in ultimii 2 ani,iar in ultimile 2 luni am reintalnit puritatea cu un alt chip de care m-am indragostit. Sunt fericit si se observa. Traiesc cu bucuria unui copil ce sunt toate momentele cu ea...asa cum am trait intotdeauna. As putea spune oricand ca o iubesc si chiar asa este insa stiu ca ziua ce va veni si mi-o va aduce din nou in brate va aduce odata cu ea si mai multe sentimente...pentru ca iubirea creste pe zi ce trece si are si unde caci avem 2 suflete unite in a lor nemarginire.

Am incercat mai apoi in calatoria mea sa ma intorc in prezent si am observat de ce el devenea mereu trecut si tot ce urma sa se intample devenea viitor. Nu exita prezent pentru ca tot ce facem este la voia noastra si uneori suntem ajutati si de ceea ce multi dintre noi neaga cu vehement. Ori de cate ori incercam sa spun ,,acum'' vedeam cum acel ,,acum'' devenea trecut insa mi-am permis sa ma joc cu timpul si sa-l pacalesc spunand acum iubesc...si alaturi de ,,iubesc'', ,,acum'' nu mai devenea trecut ci traia in prezent si chiar mai mult i-am oferit lui si viitorul caci acumul meu alturi de ,,iubesc'' nu se va sfarsi niciodata. Cum prezentul devine trecut doar ca sa-i urmeze viitorul abia astept sa-i spun si ei te iubesc desi in fericirea trairilor aproape ca mi-a scapat,iar ea cu sarutari mi-a astupat buzele de fericirea celor ce le auzise pana atunci: un ,,te'' si un ,.iu''. Doar atat am apucat sa-i zic si desi nu i-am zis inca totul ea stie ca o iubesc si se pare ca si ea pe mine. Simt cum viitorul vine peste noi si aduce vesnicie doar printr-un ,,te'' alaturat vesnicului ,,iubesc''...prin asta ne-am daruit vesnicia. Sunt un asa visator si gandesc mereu atat de departe in viitor. La inceput imi era teama sa visez dar acesta sunt eu si nu ma voi schimba...un visator...un visator pentru ca eu asta voi face mereu am sa iubesc.

Din nefericire toate amintrile mele frumoase au langa ele si amintiri neplacute ca sa nu zic scarboase ori vre-un alt cuvant prin care sa-mi manifest ura fata de ele. De ce si de unde atat ura? Din cauza banilor,toti ma fac nebun atunci cand spun ca urasc banii. Nu sunt limitat si nici nu mi-ar place sa traiesc in saracie,iar cand spun ca-i urasc si nu-mi plac,spun in ideea ca mai bine nu ar fi existat niciodata. Si bine bine dar cum s-ar fi echivalat meritul fiecaruia dintre noi daca nu existau ei....pai daca nu ar fi existat ei si nimeni nu ar fi tanjit la mai mult decat i-ar fi fost necesar,toti am fi avut tot ce ne doream si am fi fost fericiti exact cu cat aveam. In continuare raman un visator. Nu imi plac banii,aduc certuri,strica iubirea familiilor cu lipsa lor,aduc razboaie si omoara oameni,ne fac sa mintim,ne fac lacomi,ne fac ascunsi ne strica atat de mult umanitatea,ne guverneaza si totusi daca nu am tanji la ce e al altuia banii nu ne-ar influenta vietile. E greu sa schimbi ceva cand suntem atatia pe acest pamant,e crud avem nevoie de ei insa nu ramane decat speranta ca pe viitor oamenii vor invata sa isi gaseasca bucuria adevarata in iubire iar pe plan material sa nu mai fie avizi si sa se bucure de o parte egala cu a celor de langa ei.

Ce-mi doresc de ziua mea? Imi doresc iubirea cu pacea, fericirea,puritatea si sinceritatea ei pentru toata lumea si desi urasc ca este asa imi doresc ca fiecare om sa aiba banii necesari pentru a putea duce o viata decenta si pentru a nu mai suferi din cauza lipsei lor. Imi doresc o lume mai umana plina de lacrimi de fericire. Iar daca nu credeti in visele mel foarte bine,numai nu criticati,nu criticati iubirea cand noi suntem atat de imperfecti. Nu criticati stiti ca ne-ar fi mult mai bine asa.

Cele ce le-am scris sunt doar pentru cei carora nu le este rusine sa accepte si sa recunoasa faptul ca uneori avem atat de multe de invatat de la cei mai mici ca noi. Iar voua,voi cei ce afirmati ca sunteti mai eruditi si ca aveti in spate o viata prin care ati trecut, vreau sa va spun doar ca unii oricat de mici ar fi va pot prinde din urma si chiar va pot depasi intelepciunea doar prin cateva trairi pe care voi le-ati trait in felul vostru si nu ati trans invaturile corecte...doar atat si n-am sa va critic insa nu sunteti cu nimic mai buni decat nimeni,iar daca uitati ce este modestia si curajul de a pleca capul spre a va recunoaste propiile greseli...eii bine atunci ar trebui sa stiti ca voi sunteti de fapt cei ce au trecut degeaba prin viata.

Eu am sa iubesc,asta am sa fac mereu si sper ca ea sa nu mai doara. Si ma intreb cum sa mai doara cand intins pe spate,cu ea lipita de mine, sarutandu-ma si inchizand ochii de fericire vedeam eternitatea?

Iar daca credeti ca asta e tot ei bine in oglinda mea se vede infinitul...si o viata nu mi-ar ajunge sa spun tot ceea ce simt si traiesc. De aceea ma rog la divinitatii sa-mi dea mereu inspiratia de a scrie. Cei ce isi vor spune trecand cu ochii peste aceste randuri ca nu exista Dumnezeu si neaga existenta unui Dumnezeu...eu l-as pune multe intrebari insa aleg sa nu....fiecare isi descopera Dumnezeul lui singur in ceva anume...mai devreme sau mai tarziu. Eliminand orice idee cum ca El,Dumnezeu, a creat totul si lipsind acest nume de divinitate,de orice putere atot puternica,acestui cuvant nu-i vom putea lua niciodata atributul sau cel mai de pret si anume iubire caci pana la urma acest Dumnezeu pe care toti se lupta sa-l gaseasca cu o anume infatisare este in primul rand iubire,este invatatura despre cum sa fim oameni,despre cum sa fim mai buni cu cel de langa noi pentru a ne face bine tot noua mai devreme sau mai tarziu. Asa ca nu vad de ce unii incearca sa nege existenta lui...sunt si ipocriti avand in vedere ca numesc toate acestea altfel...principii morale. Daca nu vedeti pasarea care s-a ganietat pe voi din zbor asta nu inseamna ca ea nu exista si sunteti convisi ca exita pentru ca o injurati,iar daca nu ar fi facut pe voi nu ati fi stiut ca zboara pe deasupra voastra si nici n-ati fi injurat-o. La fel si cu credinta cat sunteti fericiti si aveti ce va trebuie nu spuneti nimic de ea ori de El dar cand nu mai aveti blamati. Totul este atat de evident si la indemana noastra insa preferam sa ne afundam in chestii ce nu ne fac viata mai buna,iar daca cineva v-ar pune sa stati cu ochii inchisi in mijlocul naturii si sa va elberati de toate gandurile meditand eventual asupra unui singur lucru,l-ati privi ca pe un ciudat. E atat de usor sa ne pierdem in detalii fara rost si privim cu atata neincredere sticlutele mici in care se ascund esente tari.




Intr-o lumea in care domneste minciuna
Oricat as cauta oricat mi-as dori cat va iubesc nu stie decat luna
Nu veti putea niciuna sa intelegeti dragostea ce ma mistuie
Dragostea mea nu cred ca are pereche,iar inima mi-e pustie
Ma arde,ma chinuie e atat de amara atat de dulce
Iar cand voi muri iubire sa-mi scrie pe cruce
In ciripitul lor numele sa mi-l strige pasarile
Iara cerul,cerul sa nu planga sa nu-si verse lacrimile
Plangand cu mine iubirile-mi neinplinite caci va fi potop
Pamantul sa absoarba dragostea mea pana la ultilmul strop,
Iar cu ploaia s-o verse peste voi spre a fi mai buni
Caci am plans negasind iubirea,nemaigasind oameni

Tot cea era mai pur se stransese in sufletul si pe chipul ei
Cea ce arzator am dorit-o,un inger serafim coborat dintre zei
Cu al ei zambet mi-a pictat fericirea
Mi-a daruit prin vers nemurirea
Iar in ochii ei adesea pierzandu-ma visator
Am invatat sa iubesc,din nimic sa zambesc si o ador