Indragostit de tine, lumea mea e mult mai frumoasa

Daca te.ar fi chemat andreea acum ti.as fi zis la multi ani....insa te cheama madalina. Mmmmm un nume asa de frumos....un nume pe care iubesc sa.l aud si sa mi.l repet in cap. Madalina....doar un nume comun pana acum DOI ANI SI (aproape ) OPT luni....un nume ca oricare altul pentru mine. Insa din ziua in care m.am indragostit de tine, Madalina a devenit cel mai frumos nume din lume pentru mine. La inceput m.am indragostit de acea fetita mica si firava. Acea fata cu mainile si picioarele foarte subtirele, cu obrajii carnosi care ii fac ochii sa para mai mici si totodata roseala din acei obraji ii scoate ochii si mai bine in evidenta. M.am indragostit atunci de fata cu ochi minunati. Ma indragosteam de ochii ei cu mult inainte ca ea sa banuiasca. O priveam cand iesea din scoala si abia de ne cunosteam insa de fiecare data cand o vedeam zambeam...zambeam pur si simplu pentru ca o vedeam. Nu stiu de ce, dar pur si simplu era la fel de incontrolabil precum un reflex. O vedeam cand iesea pe usa liceului si ma cuprindea dragul de ea. In jurul ei erau tot felul de persoane. Unele mai mari altele mai mici insa ea se remarca dintre toate...asa mica cum era pur si simplu sclipea. Ajungea in dreptul meu si tot ce puteam sa fac era sa o ciupesc de bascuta. Ma blocam in prezenta ei.... Ma blocam in prezenta ei. Era o senzatie ciudata caci nu mi se mai intamplase asa ceva cu nicio alta fata. Daca incercam sa ii adresez cateva cuvinte ma emotionam si cautam sa aleg doar cele mai potrivite cuvinte. Noroc cu umorul, el ma scotea mereu din impas si la fel si acum. Parea ca ii place umorul meu, caci radea la glumele mele si daca cumva se intampla sa nu zambeasca atunci ma impacientam caci imi era teama sa nu ii dezamagesc asteptarile. Pentru mine era clar ca sunt indragostit de ea insa ma temeam ca nu sunt suficient de bun pentru ea.....si inca ma tem ca nu cumva sa nu fiu suficient de bun pentru ea...desi ea ma iubeste....acum imi e frica sa ii gresesc....imi e frica sa nu o pierd. Dar atunci la inceput de ce imi era asa de frica sa nu o pierd cand inca nici nu o aveam?! Ceva din mine o dorea nespus Ceva din mine imi spunea ca ea ma va face fericit, ca ea este fata din visele mele....ca este fata visurilor si viselor mele. Ceva in ochii ei imi spunea ca aceasta fata ma va iubi cum nu m.a iubit vreo alta pana atunci. De fiecare data cand o priveam simteam liniste in suflet... simteam ca ceva ma ridica din lumea asta si ma ducea sus in nori unde visam mult timp la ea. Treceau zilele si drumurile noastre impreuna spre casa deveneau cumva tot mai dese. Acum stau si ascult la telefon respiratia ei in timp ce doarme si imi aduc aminte toate acele clipe si senzatii de neuitat. Cumva nu stiu de ce drumul ei si drumul meu se uneau devenind usor usor drumul nostru. De fiecare data cand se apropia tramvaiul de statia in care ea trebuia sa coboare cautam sa o privesc cat Mai mult si sa o iau cu mine in gand pana cand aveam sa o reintalnesc urmatoarea data. Odata coborata din tramvai incercam sa o privesc pe geam pe cat de mult. Ea nu stia nimic din toate acestea si nici nu banuia, ba mai mult credea ca eu sunt al altei fete. Ma indragosteam asa usor, usor si valul ma purta departe. Vroiam cumva sa o vad mai mult...si slava cerului ca a inventat albumele foto pe fel de fel de siteuri. I-am trimis pe un site de acest gen o cerere de prietenie. Parca a trecut o vesnicie pana cand am primit acceptul insa in realitate nu cred ca a durat mai mult de o zi. In sfarsit dupa acceptul ei acum puteam sa o privesc si mai mult. Avea acolo tot felul de poze care ma fascinau...care mai de care mai mult. Ma uitam la ochii ei, la zambetul ei, la nasul ei....totul ma vrajea si ma tinea asa captiv Minute bune privind la aceeasi poza. Timpul trecea si eu ma impacam tot mai greu cu ideea ca numele de Madalina sa ramana doar un nume oarecare. Nu numele in sine era sursa framantarilor mele.....dar acest nume in mintea mea se atribuia doar chipului ei. Ori de cate ori cineva spunea acest nume eu imi aminteam de ea. Timpul trecea si ma vedeam nevoit parca sa renunt la ideea mea de a o avea....oricun imi spuneam ca nu pot sa merit o fata ca ea. Au trecut cateva zile in care nu am vazut-o. Apoi a trecut o saptamana, au trecut doua si drumurile noastre nu se mai intersectau. Dupa un timp ceva mi.a scos-o iar in cale. De ce? Cine vroia sa ma chinuie? Si mai ales de ce? Oricine ar fi fost cel care mi.o tot scotea in cale stia despre Slabiciunea mea fata de ea si stia totodata ca o doream atat de mult. Poate era soarta, poarte era un cupidon nebun care se distra sau poate era doar curtea mica a liceului cu usa de intrare si mai mica pe care abia daca incapeau doi copii de generala. M.am bucurat sa o revad si iarasi fata mi-a zambit in mod incontrolabil atunci cand am zarit-o. Drumul a fost unul minunat si imi aduc aminte si acum ca la sfarsitul sau tramvaiul era aglomerat iar eu in spirit de gluma i.am spus ca sunt tare curios sa vad cum va reusi sa se strecoare printre atatia oameni, ea fiind atat de mica. Mi-a zambit si mi.a raspuns tot in gluma ca se va descurca ea cumva. In fine au mai trecut asa inca cateva zile si Madalina devenea pentru mine o provocare tot mai mare. Intr- o seara am fost invitat la ziua unui coleg. Imi propusesem sa gasesc acolo o fata pe care sa o cuceresc cumva si poate sa legam ceva impreuna. Ajuns la petrecere mi.am invartit capul in stanga si in dreapta cautand o fata mai draguta care sa imi placa si sa ma ajute sa renunt la gandul ca o voi putea avea vreodata pe Madalina, fata care era desprinsa din lista mea de perfectiune. Nimic prea interesant nu era in jurul meu...ceva imi spunea ca o vreau pe ea si altceva imi spunea ca nu o pot avea. Astfel ca atunci cand Madalina a intrat pe usa am ramas blocat pentru cateva clipe. Nu imi venea sa cred parca ma urmarea...parca ceva ne dorea impreuna. Dupa ce m.am dezmeticit putin am schimbat cateva vorbe si apoi am petrecut fiecare in felul lui. Nimic nu era diferit.....eu ma blocam in preajma ei si nu stiam cum sa.i captez atentia. Asa ca am luat un balon si L.am aruncat in joaca catre ea, mi.a raspuns facand la fel si asa a inceput un joc minunat in care si astazi mai sunt captiv si nu.l voi uita vreodata. Cumva din acest joc copilaresc am ajuns sa dansam impreuna, eram langa ea, eram atat de aproape incat ii puteam simti caldura corpului, mainile mele erau cumva pe soldurile ei si pe abdomenul ei, nu stiu cum ajunsesera acolo insa cand am realizat le.am luat ca ars de acolo ca nu cumva sa o deranjez. Am continuat sa dansam asa intreaga noapte si unde se afla unul din noi era si celalalt. Am impartit in doi tortul si sampania....iar apoi cand se facu mai frig un sentiment ocrotitor fata de ea m.a facut sa ii cuprind palmele in ale mele si sa i le incalzesc. Era trecut de miezul noptii si petrecerea aproape ca se sfarsise si ea mi.a spus ca va pleca. M.am intristat si cum eram ramasi doar noi pe un Holulet mic si intunecat as fi vrut sa o sarut...m.am apropiat de ea insa m.am fastacit si am sfarsit prin a vorbi despre meditatiile ei la limba araba. In asteptarea masinii care avea sa o duca acasa am stat impreuna cu toti ceilalti si cumva am facut rost de o perna doar ca sa stea cu capul la mine in brate si sa ma joc in parul ei....nici nu mai conta ca singurul loc liber era pe podea in fata acvariului cu pesti. M.am jucat in parul ei ai a fost asa de...minunat....de dragut. Cum stim prea bine ca acele clipe minunate din viata noastra se scurg mult prea repede, iata ca masina ei sosii si ea pleca. La plecare am sperat macar la un pupic pe obraz insa nu a fost asa si parca sperantele mi se prabuseau iar. Am plecat si eu acasa si tot drumul m.am gandit doar la ea. Odata ajuns acasa m.am trantit in pat si am Adormit cu gandul tot la ea. Dupa ce m.am trezit si am intrat pe internet am avut parte acolo de o surpriza frumoasa, ea ma adaugase pe mess. Apoi am vorbit o zi intreaga si nici macar pentru apa nu m.am dezlipit de calculator. De acum totul decurgea ca intr.un vis si ceva ne lega. A doua zi la scoala i.am dat mesaj si dupa cateva smsuri am invitat.o in curtea liceului. Desi acolo nu aveam sa fim singuri ma bucuram enorm ca o voi vedea. In mai putin de o saptamana intre noi se infiripase o relatie de dragoste si nu voi uita niciodata acea zi de joi, 7 aprilie 2011 ora 10:50 in care ea a coborat pe scari si in loc sa ne pupam pe obraz mi.am facut curaj sa o sarut. Mana incepuse sa.mi tremure, genuchii mi se inmuiasera dar iata ca in sfarsit fata perfecta pentru mine, Madalina, avea sa devina acum Madutu, iubita mea mica. A trecut asa timpul peste noi si luni de.a randul nu imi venea sa cred ca este iubita mea. Luni de.a randul am privit.o si ma minunam de frumusetea ei. Luni de.a randul ma rusinam cand o priveam si tot asa si acum dupa doi ani si aproape 8 luni daca o privesc prea mult ma emotionez, iar ochii mi se umezesc de fericire ca este iubita mea. Am facut atat de multe impreuna incat nu cred ca voi avea vreodata timp sa le povestesc pe toate. De la mersul la mare doar in doi si plimbatul seara pe plaja, de la mersul impreuna la munte, de la luarea permisului de conducere impreuna, de la mersul cu rolele si bicicleta, de la mersul la strand, de la alergatul prin ploaie, de la primele cadouri, de la iesitul cu cateii in parc, De la antrenamentele facute impreuna, de la surprizele pe care ni le.am facut, de la rama cu poze cu noi, de la toate buchetele de flori, de la gadilat, de la mancat impreuna, de la iesitul la restaurant de ziua noastra, de la mancatul de floricele in parc, de la noptile in care am vorbit pana dimineata, de la statul intinsi in zapada in mijlocul aleii parcului, de la iesirea in parc in toiul noptii, de la prima inghetata mancata impreuna si pana la micile neintelegeri, suparari si imbufnari.....toate acestea sunt amintirile noadtre minunate si sunt clipe de neuitat care ma vor tine alaturi de ea pentru totdeauna. Dupa atata timp tot fascinant de frumoasa ai ramas pentru mine draga mea Madutu si eu sunt tot la fel de prins in vraja ta ca in prima zi in care te.am vazut si mi.am facut curajul intru.un fel sau altul sa iti dau de stire Ca te plac foarte mult. Te iubesc pentru ca te iubesc si numele de Madalina pentru mine este cel mai frumos nume. Si cum spuneam daca te.ar fi chemat andreea azi de sfantul andrei ti.as fi urat la multi Ca te plac foarte mult. Te iubesc pentru ca te iubesc si numele de Madalina pentru mine este cel mai frumos nume. Si cum spuneam daca te.ar fi chemat andreea azi de sfantul andrei ti.as fi urat la multi ani, insa pe tine te cheama Madalina si de aceea iti spun TE IUBESC!!!! insa pe tine te cheama Madalina si de aceea iti spun TE IUBESC!!!! Somn usor ingeras :-*

Azi sunt doar eu.

Azi nu mai e nimeni, sunt doar eu. Sunt inconjurat de atatea persoane si totusi ma inec in singuratatea mea. Vroiam sa evadez caci peretii camerelor ma strangeau precum un sicriu. Nu aveam pe nimeni langa mine sa ma mangaie. Afara adia un vant racoritor, era innorat dar eu nu eram langa ea se ne jucam impreuna acolo sus in spatele norilor. Vroiam sa evadez...nu, nu vroiam sa stau singur in casa. Toata linistea aceea ma omora cu picaturi mici de venin, ma facea sa ma cred nebun. Ma zbateam in agonia paranoiei mele.

Am pus mana pe telefon,sunam si nimeni nimic toti preferau sa stea in casa. Imi ramanea o singura persoana...EU. Mi-am luat rolele in picioare, mi-am pus castile si am plecat exact ca in melodie doar ca eu i-as fi raspuns numai ei.

Am ajuns in parc, nu ma dau cu rolele pe asfalt ci parca ma plimb pe deasupra viselor...le vad, le aud caci de acolo de jos ma striga dar sunt singur cu mine, iar visele nu sunt doar cu mine.Natura ma cheama, sunt in ea, vantul ma mangaie, pasarile se intreaba de ce azi sunt singur apoi ma alinta si ma fac sa zambesc. Merg mai departe lunecand printre ganduri cantandu-mi dragostea si iubirea mea nemarginita.

De mult aveam nevoie sa fiu doar eu cu mine sa gandesc, sa meditez si sa ma cert cu mine doar ca mai apoi sa ma impac.Ma las purtat nu stiu unde ma duc, nu am directie fara o mana care sa imi stranga mana si apoi cu cealalta sa-mi arate cu degetul incotro vom porni. Parfumul teilor ma ademeneste si ma duc in directia de unde vine...plutesc si privesc fascinat toate gandurile pe care azi le-am eliberat din mintea mea, le-am dat frau liber sa mearga fiecare incotro va pofti. Multe au plecat si as putea spune ca sunt un om lipsit de ganduri...si ce nu e bine? Am evadata si odata cu mine toate cele ascunse in mine.

Aveam nevoie de asta,iar acum nu mai sunt suparat ci relaxat si zambesc chiar fericit. Inchid ochii pentru putin timp,ii deschid si deodata ma vad ajuns in locul de unde venea parfumul de tei. Era un copac batran ce cu bunatate raspandea parfumul sau minunat facut din anii ce s-au scurs peste el, intocmai cum un batran ii invata pe cei mai tineri din experienta sa. Priveam fascinat la aces batran si simteam ca avea atatea sa ma invete si sa imi spuna. As fi stat la umbra sa ascultandu-i povestile mult timp si nu m-as fi plictisit.Zabusit de alergare cautam putina racoare iar el s-a oferit sa imi faca umbra si sa ma racoreasca.M-am asezat la umbra sa intre radacinile ce ieseau din pamant si parca ma imbratisau. Doamne iti multumesc pentru natura. Priveam in sus spre cerul patat doar de cativa nori caci acum se mai risipisera,ma pierdusem de mine, rataceam prin lume, rataceam printre amintiri atat de proaspete insa care valorau mai mult decat anii din viata multora.

Imi aduc aminte ca eram un ratacitor prin lume fara directie, fara sa stiu cum ma cheama, fara sa stiu cine sunt dar aveam cu mine peste tot un singur tovaras de drum ce era strigat de catre toti Amor. Era un tip foarte prietenos, foarte pasional si punea dragoste in tot ceea ce facea. Chiar si atunci cand pasea el pasea cu iubire si multumire fata de natura. Am ratacit mereu prin lumea doar in compania sa. In viata reala erau doar cateva clipe insa eu rataceam ca intr-un vis cu el prin lume si acumulam cunostiinte cat in multi ani de viata. In rataceala noastra am ajuns intamplator pe o insula ce aparea pe o singura harta ce era desenata doar in palma mea jumatate iar cealalta jumatate in palma ei. Era o altfel de insula, era totul neatins, nepatata macar de privirea oamenilor. Era galagie totul rasuna insa in toata aceasta galagie era o armonie linistitoare.

Cantecul insulei ma ademenea spre centru ei unde era un templu pazit de ingeri. Cand m-au zarit ei mi-au zambit iar unul din ei mi-a spus ,,In sfarsit ai gasit drumul catre ceea ce iti doreai atat de mult, in sfarsit ai reusit sa fii mai puternic si sa supui orice ispita". Ma intrebam ce a vrut sa spuna, in timp ce un altul mi-a soptit,, Urca aceste trepte la capatul lor dupa usile acelea te asteapta ea de atata timp, cheia e doar la tine si e singura ce se potriveste". Am urcat treptele si usile mi s-au deschis doar zambindu-le plin de fericire si entuziasm stiind ca acolo era ea. Ingerul imi spusese ca era ceea ce imi doream atat de mult,insa in visele mele nu imi imaginasem o 1ea atat de pura. O cunosteam atat de bine caci era construita exact ca dupa dorintele mele si totusi o cunosteam atat de putin caci in spatele dorintelor mele luasera nastere noi trasaturi independente ce mai tarziu aveam sa la descopar si sa le ador. Ea mi-a zambit larg mi-ar strans palmele, mi le-a pus in jurul ei lasandu-ma sa-i simt caldura abdomenului vrand sa ma cucereasca de parca nu o facuse deja si chiar ireversibil. De atunci tot dansam valsul iubirii si nu ne mai saturam si nu ne vom mai satura.

Am clipit si am revenit in prezent. Eram tot in bratele naturii si priveam cum cadeau atat de lent in dansul lor frunzele de tei. Praful sau galben plutea in aer pana ce ajungea pe hainele mele vrand parca astfel sa-si astearna povestile sale seculare pe mine asa cum si eu imi astern ideiile cu cerneala pe hartie. Tot asa si ea presarase pe mine pulberea ei magica, pulbere ce mi-a dat aripile cu care sa zbor spre ea atunci cand imi e dor. Dor imi e mereu si as zbura mereu catre ea insa uneori nu poate fi doar langa mine si atunci zbor doar la imaginea ei ce o port mereu in minte si cu toate acestea sufletul meu e mereu langa ea sa o vegheze.

Urmarind cu privirea doua frunze in dansul lor pana la sol am zarit in fata mea si locul de unde iau nastere toate visele mele, am zarit bancuta unde adesea obisnuim sa stam imbratisati si sa ne dezlipeasca buzele decat cateva soapte. Din senin ea aparu pe banca, am si uitat de povestile batranului tei si am fugit catre ea. Am vrut s-o ating dar s-a spart in mii de baloane de sapun care se ridicau spre cer si in interiorul carora eram noi doi sarutandu-ne...erau imaginile trecutului,prezentului si viitorului etern ce ne tineau mereu imbratisati. Nu fusese ea ci doar o viziune a mea si cu toate acestea imaginile din baloanele de sapun erau reale, stiu ca erau reale, simt ca erau reale.

Ma asez pe banca si zambesc din toata inima, ea chiar ma iubeste sincer cu toata puritatea ce sta pe chipul ei...simt ca va fi bine, simt ca va fi mereu alaturi de mine si vom fi fericiti mereu doar iubindu-ne, simt asta chiar daca nu e si ea acum cu mine pe bancuta.Asa zic si toti ceilalti ca vom fi mereu alaturi unul de altul, ca ea nu m va parasi...asa simte si fiinta ce mi-a dat nastere si tot asa ne vor si toti acei ingeri care ne canta atunci cand ne sarutam. O ador si ma adora,e ingerul meu, iar eu sunt al ei...ne iubim ca doi copii si din nou pacat ca nu e si ea acum aici langa mine. Pe o alta banca in fata mea stau alti indragostiti, ii privesc cateva secunde cu coada ochiului si zambesc in timp ce dorul creste in mine. Acum frigul a inceput sa ma invaluie si stiu ca acesta este semnul ca mica mea evadare urmeaza sa se termine si ca trebuie sa ma intorc caci asa am promis. Sunt bine chiar daca urmeaza sa ma intorc intre peretii casei, sunt linistit insa inainte sa plec as vrea doar ca ea sa fie aici pentru cateva clipe ca sa-i fur cateva sarutari si cateva imbratisari. Nu-i nimic, imi zic in mintea mea, caci ziua de maine mi-o va aduce in brate...si totusi mai e atat de mult pana maine. Clipele se scurg atat de greu cand ea nu e langa mine sa fure timpul.

Nu-mi ramane decat sa privesc cerul si stelele singur, iar ele sa ma priveasca si sa-mi cante...gata ma duc sa ma mai dau cu rolele prin parcul peste care s-a lasat seara si apoi voi merge acasa,ma voi pune in pat si o voi suna fie si doar sa-i aud glasul soptindu-mi ,,noapte buna iubi!"...Va fi minunat!!!

E asa racoare dupa atatea zile toride,parcul a capatat noi forme in intuneric dar nu imi este frica caci asta-i plimbarea cu mine si cu ea in gandurile mele si totul este atat de minunat si stralucitor.




Sunt nopti in care privesc singur pe cer
Sunt noptile in care sa nu te pierd e tot ce sper
Te-am intalnit intr-o seara si pe loc mi-ai zambit,
Iar (de) Atunci am stiuuut ca ma vei face fericit
Cand e la miiine in brate nu-i loc de cuvinte
Stiu ca dragostea toata cu trupul ei mi-o simte
Sii nu mai vreau (deloc) sa ma indragostec
O am pe ea si e tot ce imi doresc
Chipul ei e sclipirea din ochii mei
Ea e un inger si nu ai cum sa nu o vrei
Chipul ei e peste tot in mintea mea
Ma face sa zambesc si ii voi da toata dragostea
Ea e cea mai frumoasa stea,coborata printre noi
Langa mine as vrea mereu sa stea, o viata doar in doi
Si multa iubire sa curga peste noi


Luminile din casa toate s-au stins
Iar in locul lor cerul s-a aprins
Ce simt pentru ea e de nedescris
E iubita mea,ingerul ce aripa mi-a intins
Inimile in taina s-au unit,cand pentru prima oara palmele s-au atins

Alerg printre stele

Uneori mintea ne joaca feste, isi creaza o alta realitate cat am clipi si ne taraste prin tot felul de stari ale sufletului. Am negat atat de mult visele incat acum arareori ma mai insotesc in drumurile mele prin mealeagurile somnului.
Ma intreb cate persoane se intreaba cum sunt diminetile mele si cum sunt serile mele. Pentru mine parca fiecare dimineata e inceputul unei noi vieti. Viata ce vine dupa o alta cu un instinct primar transformat in imaginea ei ce pluteste in gandul meu. In timpul zilei se aduna atatea lucruri cotidiene ce imi incarca sufletul si ma pun la pat seara trimitandu-ma in lumea viselor. E ciudat dar dintre toate cele adunate, imaginea ei este cea ce primeaza intre toate pana in ultima clipa cand pleoapele mi se saruta spre a deschide portalul catre lumea viselor.

Chiar cand credeam ca am iubit cu toata fiinta mea,atunci a aparut ea spre a ma invata cum sa iubesc si mai mult. Nu stiu altii cum iubesc si cat iubesc. Stiu insa ca atunci cand eu incep sa iubesc nu am limite si nici margini. Imi cresc aripi, ma inalt pana sus intre stele ca un nebun unde ma las mangaiat de sclipirile lor. Uneori cele mai sclipitoare dintre stele imi provoaca sentimentele la intrecere. Ele incearca din rasputeri insa oricat de mult s-ar antrena nu au sorti de izbanda in a castiga aceasta cursa. Viteza de crestere a sentimentelor mele pentru cea mai frumoasa dintre stele nu are unitate de masura...pur si simplu creste atat de repede incat uneori nici macar eu nu realizez pana ce nu ajung din nou la steaua mea ce imi ofera cele mai divine imbratisari. Aceasta stea capata doar pentru mine forma de om, om cu chip angelic. Doar ochilor mei ea se arata sub aceasta forma, pentru toti ceilalti ea fiind doar o sclipire in inaltul cerului ce nu o vor putea atinge niciodata. Dintre toate fiintele de pe Pamant ea m-a ales pe mine sa fiu cel ce ii umple gandurile, cel care atunci cand se lasa seara s-o sarute de noapte buna, iar cand vin zorii s-o trezeasca cu picaturi de roua cazute dintre petale de crini, picaturi care sa-i alunece pe obrajii carnosi incet spre buze doar pentru a intampina sarutul meu. Ea m-a ales in aceeasi zi ca cea in care Dumnezeu a ales sa se odihneasca, ea a ales sufletul meu spre a se odihni in el si nemarginita sa iubire ce din acea clipa a fost doar a ei si a sclipirilor ei.

Atunci cand pornesti pe un drum nou ai anumite retineri iar temerile iti dau fiori reci pe spate ca si cum ai plecat intr-un razboi. Acum a fost altfel, zambetul ei copilaros ce este atat de pur m-a facut sa ma las purtat de visare catre ea. Acum nu mai simt doar o simpla strangere de mana, acum palmele noastre se imbratiseaza strans in dansul iubirii. Ziua noi de acolo din spatele cerului ne jucam si pictam cu degetul printre nori aratandu-ne cat tinem unul la celalalt doar prin gesturi, cuvintele fiind prea sarace pentru a putea exprima sentimentele in toata profunzimea lor. Mainile se pierd pe meleagurile trupurilor in joaca lor doar pentru a se regasi mai apoi pline de bucurie in imbratisarile patimase acoperite de sarutari. Fericirea ce o radiam este atat de puternica incat cei ce sunt din acelasi loc precum dragul meu serafim, acopera uneori Pamantul cu o patura de nori ca cei de acolo de jos sa poata zari o parte din fericirea ce o emanam. Iar acele zile in care ei nu pot ridica ochii spre cer sunt din cauza noastra si ar trebuii sa le cerem iertare, insa dragostea nu are de ce sa se scuze.

Eram o corabie ce plutea solitara pe ape ce ascundeau in adancuri o lume a sirenelor. Cantecele erau atat de inselatoare. Sunau din adancuri pana in urechile corabierilor mei ce cu greu reuseau sa nu se lase prinsi in mrejele cantecelor seculare ce i-au sedus pe atatia spre a-i scufunda cu tot cu corabiile lor. Chiar atunci cand eram pe cale sa imi pierd toti carabierii, parca de nicaieri s-a iscant un vant ce mi-a suflat in vela si m-a dus departe de toate acele cantece inselatoare. Odata scapat din acele ape atat de curate in aparenta,am ajuns sa plutesc in ape de un calm deplin, iar pe langa mine inotau voioase toate creturile adancurilor dorind sa-mi asculte povestile. Povestile aventurilor mele le captivau si simteam bucuria lor prin freamatul valurilor.

Eram o creatura ciudata pentru toate aceste fiinte minunate, unele m-au crezut chiar intruchiparea nebuniei. Stiau insa ca nu mint caci aduceam cu mine parfumul al carui miros nu l-au simtit in alta parte decat in lumea lor.
In panzele mele adierile vantului nu mai suierau inspaimantator. Acum ele devenisera locul de unde luau nastere cele mai tainice cantece ce purtau in lume cu ele sentimente pure pline de patos. Pana sa ajung in acest port ce apartinea unei anume doamne pe nume Iubirea, nu am putut niciodata sa las ancora fara sa fiu temator. Aici am ancorat lipsit de orice teama, simtind parca cum curand aveam ca eu sa fiu legenda acestui port,iar numele meu sa fie si noul lui nume. Stiam in lungile mele calatorii lipsite de o mana care sa-mi tina carma ,ca daca ma voi lasa purtat de acea stea aveam sa ajung intr-un final in acest port multdorit inca de cand am simtit atingerea primului val. Am trecut prin ape pline de remora dar nici macar ei nu m-au putut opri din drumul meu catre apele acestui port unde aveam sa-mi traiesc vesnicia. Portul ma dorea si el de mult, strigandu-ma cu o voce de fata ce isi canta dorul prin cantecul balenelor.
Se facuse seara, iar in portul meu domnea o deplina armonie si dragostea ce ne lega era cantata de glasul greierilor. Cinocefalii nu mai erau loiali Regelui Soare ci cu strigatele lor ne ghidau prin noapte spre a ne feri de orice pericole. Regele Soare nu era suparat pe ei caci acum ne avea pe noi doi,eu o corabie batrana si portul meu mult dorit, iar noi cu dragostea ce ne lega ii ghidam acum drumurile sale prin noapte spre a rasi in zori din nou pe cer.
Intr-una din zile pe cand valurile din port imi mangaiau simtirile,coborat parca de nicaier un glas de de copila imi rasuna in panzele intise spre cer. Am fost trezit de glasul ei ce mi-a cantat in ureche cel mai frumos si vechi cantec, cantat doar zeilor. Mi-a cantat simplu dar atat de senzual, atat de feminin, atat de profund, atat de sincer ,,te iubesc". Eram nedumerit...cum totul fusese doar un vis? Aveam forma de om, in brate strangeam un inger serafim ce ma saruta cu pofta si imi soptea ca e doar al meu si eu doar al ei. Ea era portul meu cu toate minunile din el. Vibratia fericirii ce o simteam transmisa prin valuri de toate acele fiinte era de faptul tremurul trupului meu prin care alerga fericirea.

E doar un copil al carui chip e inconjurat de o aura a puritatii. E ea, cea care cu un sarut imi daruieste eternitatea si fericirea ce am cautat-o mereu. E cea a carei atingere ini gadila toate simtirile. E cea ce imi intinde mana plina de fericire, iar eu o intind pe a mea plina de iubire si inimile ne pulseaza in strangerile palmelor. Era o ea si eram un eu dar acum am devenit un noi, ba chiar un eu ce simt ca nu se va mai pierde caci el se scalda sub razele iubirii noastre. Ea este cea ce mi-o doream,iar eu sper ca tot ce isi dorea si sunt doar al ei...iar ea,ea e doar a mea.


Este oare cu putiinta sa existe in noi captiv
Invelit in vesmant divin un prunc de serafim?
Ce ne asteapta ca prin negurile iubirii sa-l gasim
Ascultand doar de sentimentul nativ

Serafimul meu a inaltat panzele corabiilor din mine
Insa spre marea mea uimire
Nu mi-a daruit plutire ci in zbor vesnica fericire
Acoperita de sarutari ce imi spun ca va fi bine

..............................................

Declaratii scrise cu degetul pe geam
Departe sunt momentele in care singur plangeam
Aburul de pe geam si iubirea e tot ce am
Ne amuza momentele in care ne inganam
Momentele adolescentine ne lasa amintiri placute
Iar eu simt ca doar cu tine clipele vietii nu sunt pierdute

La o cafea cu Iubirea. El o vrea doar pe ea!

Stiu sigur iubirea umbla hoinara prin lume si leaga oamenii intre ei dupa bunul ei plac,caci de aceea se si spune ca dragostea este oarba. Ni se intampla sa ne cada cineva cu tronc si atunci ne cresc aripi, iar in urmatoarea clipa zburam din cuibul nostru ce e rece fara de o alta persoana.

Doua suflete inaripate incep sa se piarda in dansul iubirii uitand de timp ca mai apoi glumind sa se acuze unul pe celalalt ca au furat timpul. Doua suflete jucause nu mai vad petrecerea din jurul lor ci se distreaza jucandu-se copilaros cu baloane. Baloanele ce se sparg sunt precum niste focuri de artificii ce unesc doua priviri intr-una singura,intr-un singur punct...dragostea. Sunetul spargerii lor e de moment insa in urma sa ramane un ecou al inceputului,intiparit in mine.
Primele atingeri ale trupurilor sunt atat de tremuratoare si fiecare strangere a palmelor naste cate o noua provocare pana cand totul e evident....buzele se doresc. Buzele lui si ale ei se doresc si isi striga setea cand ultimile picaturi de apa se gasesc pe buzele ei si ale lui. Toate se intampla parca intra-adins doar ca ei sa fie fericiti.
Mai apoi cand agitatia celor din jur le strica armonia, cele doua suflete se vor a fi singure pentru a se juca in intimitatea lor. Mainile lui se pierd in parul frumoasei lui,iar trupul lui este acum singura perna pe care ea vrea sa isi mai astearna capul seara si sa zambeasca gandind la faptul ca si in ziua ce va veni el va fi tot al ei. Da,el stie se vrea pururi sa fie doar al ei dar traieste vesnic cu teama de a nu o pierde. De ar putea ar fugi oricand doar cu ea pe o insula pustie unde lumea rea sa nu le pateze dragostea.
Se intampla atat de repede totul in iubire. Uneori flacara arde cu putere inca de la primele clipe,iar mai apoi se stinge ca si cum n-ar fi fost. Alteori flacara arde usor dar cu aceeasi intensitate,in timp ea devenind tot mai mare insa nestingandu-se niciodata caci are surse interminabile. Cand soaptele tac doar pentru a lasa buzele sa se imbratiseze el se intreaba daca flacara lor este aceea ce nu se stinge niciodata,gandind ca este atat de norocos sa aiba o astfel de fiinta langa el.

Sunt fericiti impreuna si tot ce isi doresc sunt mai multe clipe doar pentru ei,clipe ce oricat de mult s-ar imparti la doi sa fie tot interminabile. El fara ea se imagineaza ca fiind doar o frunza cazuta si purtata de vant departe...atat de departe de copacul ce pana in urma cu cateva clipe o hranea. Asa e el in clipele in care nu e langa ea,cea ce il hraneste cu iubirea dupa care a flamanzit atat timp.
La spectacolele obisnuite noi nu suntem nimic mai mult decat niste privitori insa in spectacolul iubirii oricine poate fi protagonist si sa faca un adevarat show ce sa-i lase pe ceilalti cu gura cascata. Totul in schimbul unui gram de increderea in ea,in doamna sfanta Iubire. Trebuie sa stim ca nu va fi vina ei daca unul dintre cei doi neincrezator ar lasa mana celuilalt singura,alegand sa fie zaua rupta dintr-un lant de care atarna atata iubire. Iubirea sigur te va purta mai apoi pe meleagurile ei pline de frumuseti daca vei avea increde in ea, sa te lasi iar purtat in valurile ei. Dar de ce asa, de ce unii nu au incredere si aleg sa iasa din aces minunat joc?

De as putea sa stau la o cafea cu Iubirea as avea atatea intrebari pe care sa i le adresez incat mai apoi de la atatea cafele baute impreuna, amandoi am avea probleme cu inima.
Uneori sau poate mai mereu doamna Iubire ia locul mintii mele si raspunde intrebarilor sufletului meu. La o singura intrebare niciodata nu mi-a raspuns si oricat de mult as fi incercat sa o ocolesc si sa nu se prinda mereu si-a dat seama si a fugit la auzul acestei intrebari. Am vrut intotdeauna sa o intreb de ce unii nu pot fi statornici in jocul ei in timp ce altii raman pururi ancorati pe taramurile ei ramanand ca adulti niste romantici,iar ca niste copii raman doar niste zburdalnici ce nu se satura de jocul dragostei.

Revin acum la el,cel de mai sus,cel atat de indragostit de ea,cea ce ii este jumatate de ceva timp acum. Ma intreb de unde are el atata energie sa se joace in dragoste fara sa ia macar o pauza in care sa isi potoleasca setea. De unde atata patos in el inca de cand era mic? Cum de l-a putut chinuii pe el Iubirea atat de mult cand pe altii ce erau de-o seama cu el nu i-a atins macar?! Au trait in el oare dintotdeauna un copil zburdalnic,un adolescent vesnic cu capul in nori si indragostit,un adult plin de patos ce isi daruieste atat sufletul cat si trupul iubitei lui, iar pe langa cei trei si un batran cu parul de un alb angelic ce lasa sa se inteleaga intelepciunea acumulata in toti anii vietii sale ce au curs prin vaile ridurilor de pe fruntea sa.? El o vrea doar pe ea,cea in ai carei ochi a vazut pentru intaia oara scaparand in nuante de verde,albastru si galben iubirea pura si profunda ce a cautat-o mereu. El nu vrea decat o ea cu care sa se joace,o ea care sa viseze alaturi de el si sa fie vesnic indragostita de el. El o vrea pe ea sa-l gadile,sa-l mangaie sa-l alinte cu vorbe dulci,sa-i spuna cat este de frumos si cat il doreste. El vrea ca ea sa-l sarute plina de pasiune,in stransoare imbratisarilo sa-i simta rasuflarea infierbantata de iubire,sa o simta tremurand de fericire langa el. El vrea sa simta vibratia inimii ei in dansul fericirii lor. El vrea ca ea sa nu oboseasca niciodata si sa aiba mereu energia si bucuria sa la fiecare vorba,la fiecare vedere indiferent de ora,indiferent de ce orice altceva ar face. El vrea ca ochii ei senini in care se gaseste viata si iubirea cea geloasa sa-l priveasca uneori cum adoarme in bratele ei...el vrea sa o sarute pe frunte de noapte buna si sa fie perna ei,vrea sa fie sarutat pe frunte de ea,iar ea sa-i fie patura calduroasa cu care sa se inveleasca. Toate aceste dorinte s-au picurat in timp in sufletul sau si acum se pare ca el vrea atat de multe insa el nu vrea decat dragostea in toate formele ei. El o vrea pe ea,vrea frumusetea ei,vrea puritatea ei,vrea ca dorintele ei sa fie si ale lui, vrea ca toata iubirea ei sa fie a lui,iar iubirea sa sa fie toata doar a ei si toate le vrea pentru totdeauna.
El spera doar ca toate aceste dorinte sa fie si ale ei si ar vrea poate uneori ca si ea sa-i promita ca nu-l va parasi daca el nu o va face,asa cum si el a promis. Ar vrea sa nu-i spuna ca nu poate stii ce va fi ci visatoare sa-si lase sufletul lipit de sufletul lui si sa-i promita. El o vrea doar pe ea caci o iubeste!


La doamna iubire le gasim pe toate puritate, armonie, seninatate, amor, pasiune, patos, frumusete, visare, joaca, umanitate, fluturasi, viata, caldura, fericire, chimie, fizica, matematica, filozofie, intelepciune, divinitate, iertare, durere si apoi iar fericire.... . Toate doar la doamna Iubire si la flama de smarald din ochii iubitei lui.

Privind in oglinda...

Sunt eu dereglat sau mintea mea nu a fost conceputa sa gandeasca in absenta sufletului. Imi pun prea multe intrebari si le gasesc un raspuns in urma proceselor ce se produc la nivelul creierului. De cele mai multe ori nu le exprim ci aleg sa le pastrez doar pentru mine si atunci intervine sufletul ce isi pune amprenta asupra lor,a gandurilor,si le transforma in trairi. As vrea sa dau glas uneori tuturor acestor trairi insa multi le-ar privi dubios ori poate chiar le-ar lua in ras si atunci la ce bun sa-i previn daca ei nu ar face un minim efort sa gandeasca macar putin la ceea ce am vrut sa zic.Unele lucruri se inteleg cel mai bine doar atunci cand le traim si ne marcheaza intr-un fel sau altul viata.

Nu imi pasa de cei ce critica fara a cunoaste...pur si simplu nu imi pasa. Asta nu inseamna ca nu tin cont de opinia nimanui si vad doar inainte. Chiar si de la cei ce ma criticia ori zic ca tot ce fac este sa aberez , eu am de invatat si observ goluri in ratiunea mea. Ei ma ajuta prin critica lor sa imi perfectionez ideeile mele ce se transpun in,, Despre cum sa fii om in viziunea unui copil'' . Chiar asa de cate ori v-ati pus intrebarea eu sunt un om ? Desigur nu e vorba de fizionomie si un creier capabil sa faca calcule. E vorba de cate calitati morale prezentam fiecare dintre noi,calitati ce ne deosebesc de animale. Si totusi sentimentele cele mai pure incepem sa le mai gasim doar la animale,pacat insa ca ele sunt conduse de instinctul supravietuitorului sau poate ca pentru noi ar trebuii sa fie un prilej de bucurie caci altfel poate ne-am fi vazut siliti sa renuntam la ,,tronul'' nostru.Care tron? Acel tronul pe care odata asezat capeti denumirea de om.Din pacate sunt prea multi cei ce stau pe el si nu merita acest rang,insa nici pe cel de animal caci am jigni animalele...eu i-as numi aspru dar in cuvinte blande ,,cei ce au uitat cum sa fie oameni''. Iar daca cineva va vrea sa ma contrazica,sa imi spuna ca este doar opinia mea, atunci l-as intreba: De cate ori a spus o vorba buna unui necunoscut ce avea nevoie de o mangaiere? De cate ori a privit cerul dimineata si s-a bucurat de frumusetea sa? De cate ori a multumit si altora in sinea lui pentru ca are o casa si pentru ca are ce manca?De cate ori a fost recunoscator pentru jumatatea plina a paharului ce altii nu o au? De cate ori a spus te iubesc si a simtit acest lucru cu fiecare parte a corpului sau? De cate ori a fost mustrat de constiinta pentru ca si-a mintit un prieten? De cate ori a ales sa imparta cu un apropiat ceva ce si-ar fi dorit doar pentru el?
Si lista ar continua insa anumite persoane ar spune ,,Cum poti sa fii om cand doar tu ai enumerat o groaza de chestii aici si e doar o lista infirma de abilitati morale''...eiii bine nu trebuie sa le faci pe toate ca sa fii om. Chiar si macar vointa de a face cateva din cele de mai sus ne-ar face sa traim intr-o lume mai buna.

Cu toate acestea sa fii om nu e atat de greu ci trebuia doar sa iti pastrezi cateva din calitatile cu care ai venit pe lume. Daca nu am uita sa fim copii,daca nu am uita sa fim sinceri ar fi atat de usor sa fim oameni.Incaltati cu puritatea daca am face primii pasi prin iubire nu ne-ar mai durea atat de multe caci nici macar nu am mai atinge solul pacatelor ce este plin de cioburile indiferentei. Aceste cioburi ce ne intra in piele si nu mai pot fi scoase ne chinuie tot restul vietii iar noi pentru a ne proteja nu mai facem un pas pana ce nu ne incaltam cu cizme de fier. Dar degeaba caci sunt grele si abia putem merge mai departe in acest desert de asfalt unde intalnim oameni zburand deasupra noastra,mai rar decat intalnim oazele in deserturile de nisip.

Cine a spus ca lucrurile cele mai simple sunt de fapt cele mai complexe, nu s-a inselat...nu deloc caci venim pe lume cu iubire din iubire(chiar si cei ce vin din graba unor copii ce incearca sa fie mari,chiar si aceia sunt tot ca noi si cresc dintr-un sambure de iubire) si ar fi suficient sa stim sa o pastram. Copii stiu sa daruiasca si sa invete lumea cum sa iubeasca. Greseala insa este a celor ce desi se cred eruditi ,nu stiu sa invete copii cum sa aprecieze iubirea ori macar sa stea de-o parte si sa nu intervina patandu-le puritatea.

Uneori stau in pat si imi simt inima batand.E atat de fascinant doar sa-i simt bataile. Este motorasul meu ce ma tine in viata si tot ea este cea ce ii spune ei cea ce este doar a mea, ca o iubesc atunci cand se intalneste cu inima ei si amandoua bat de parca ar fi una . Este un sentiment pe care nu-l pot transpune in cuvinte.Nu pot si nici nu vreau pentru ca anumite lucruri mai bine se simt doar si nu se cauta sa fie intelese cu creierul.
Ma intreb daca acolo in inima,isi are imparatia spiritul meu...si daca da oare cum arata el...este o scanteie in interiorul careia se zbate iubirea incercand sa iasa prin toate partile lui? Este oare pur si simplu nimic,un gol incarcat cu iubire? Oare sufletul meu este precum Dumnezeu fara o anume infatisare si este doar iubire? Iubire ce nu se vede si totusi exista si totusi e nimic si totodata totul. De ce simt nevoia sa generez in mintea mea o imagine vizuala a sa cand de fapt simtirea este cea ce ma face fericit cu adevarat? Cand am sa mor acest nimic se va integra intr-un nimic ce inglobeaza toti nimicii...nimic in care toti suntem fericiti sau scanteia aceastra a noastra paraseste trupul si isi capata apoi o noua forma ce un om nu o mai poate vedea,o forma ce seamana tot cu noi insa mult mai frumosi...insa noi dezgoliti aratand de fapt ca iubirea noastra si fiind fericiti pentru eternitate acolo?!

Uneori ma simt pierdut si nu inteleg de ce in lumea aceasta nu pot fii cu totii fericiti cand ea este suficient de mare pentru toti si are de oferit atatea pentru fiecare. De ce oare unii vor si partea celuilalt cand ar fi mult mai fericiti doar cu partea lor? Oare vor intelege vreodata ca nu cantitatea aduce fericirea adevarata,iar excesul de orice nu face decat sa le ingreuneze vietile?

Fug uneori departe de lumea lor si ma pierd intr-un abis al cuvintelor,trairilor si al sentimentelor. Incerc sa patrund eu in inima mea si incerc sa-mi vad sufletul. Privesc in oglinda si nu vad initial decat un corp omenesc,un chip si niste ochi. Acei ochi ma absorb precum o gaura neagra in care odata patruns pot vedea infinitul. Pot sa vad cum se alearga cu mari pasi prin iubire si a sa nemarginire toate sentimentele,gandurile si trairile mele. Toate acestea se petrec in cateva fractiuni de clipe apoi intervine din nou creierul si sunt absorbit inapoi de adevarata gaura neagra inapoi in lumea asa zis reala. Odata intors nu zaresc decat oglinda si imi spun ca cel pe care-l vad nu sunt eu,iar eu sunt cel ce l-am vazut in cele cateva fractiuni de clipie. Sunt fractiuni in lumea aceasta insa in sufletul meu s-au petrecut ca niste ani ce si-au lasat amprenta asupra-mi prin noi concluzii si invataturi propii. Ce vad in oglinda nu e decat trupul meu cu al sau chip de adolescent ce incepe sa capete trasaturi de adult. Eu sunt un copil,eu nu am barba si nici riduri si nici impuritati pe fata,eu invat sa fiu pur si nu uit sa fiu copil desi sunt ascuns intr-un trup ce ma acopera si nu-i lasa pe altii sa ma zareasca. Daca m-ar zari m-ar vana precum pe un unicorn uitand ca lipsa libertatii nu ar face decat sa lucreze usor usor la omorarea mea.La fel ca mine sunt atatia ce se ascund in spatele chipurilor comune si totusi memorabile. Daca pe chipul meu nu s-ar scurge cateva lacrimi atunci cand ma intorc din lumea sufletului nu as stii cu adevarat ca el exista si as crede probabil ca tot ce am vazut este un produs al imaginatiei mele si nimic mai mult,insa cele cateva lacrimi cu limpezimea lor ma asigura ca iubirea e acolo.

Prietenia,familia si iubirea pentru mine sunt sfinte. Am stiut mereu sa iubesc o fata si doar ca pe o prietena fiind gata oricand sa fac orice sacrificiu pentru ea fara sa-mi doresc sa-mi fie mai mult decat o prietena. M-am bucurat pe deplin precum un ied in joaca lui de toate momentele petrecute cu prietenii mei si chiar daca prietenia unora s-a dovedit mai tarziu a fi decat ceva efemer,eu am ales sa pastrez vii in toata frumusete lor toate cele petrecute. Nu voi mai explica nimanui cum e posibil sa iubesc o persoana de sex opus fara a mi-o dori sa-mi fie iubita.
Iubirea nu se explica ci se traieste...eu iubesc si doar atat,iar asta stiu sa fac cel mai bine.

Dupa multe asteptari cred ca in final am primit ceea ce imi doream si am si invatat cum sa pastrez langa mine ceea ce am primit. Tot ce am avut a fost ceea ce mi-am dorit caci altfel nu ar fi fost mai mult de o simpla prietenie insa am pierdut din cauza greselilor mele sau poate doar m-au pierdut pentru a ma recastiga ca pe un prieten devotat si mereu alaturi. Acum insa lucrurile promit multe si sunt fericit doar la ideea ca acesta este inceputul a ceea ce mi-am dorit mereu...o relatie lunga si stabila. Traiesc sentimente ce le-am mai trait,am parte de trairi noi si unice...sunt asa fericit. Sunt fericit atunci cand iubesc si cand ma simt iubit...si scriu cu ochii umezi de bucurie. Cat de frumoasa ar fi lumea daca toti am traii asa,daca banii ar fi uitati,daca oamenii ar stii sa ierte,sa nu priveasca dintr-un singur unghi totul,daca nu ar cauta sa raspunda cu aceeasi moneda,daca nu ar cauta sa faca totul impotriva placului celuilalt doar pentru ca nu este si pe placul sau.

Se scurg clipele pana cand se vor implini 18 ani ai existentei mele. Cand am pasit in acel portal al ochilor prin oglinda infinitulu m-am intors in timp si am vazut cum din cei 18 ani ultimii 11 s-au petrecut alergand dupa iubire. Sase din cei 11 au amintiri cu lacrimi si striga-te amare in pustiu dar pe care nu le regret caci s-au transpus in caramizi puse la fundatia mea.In ultimii 2 ani toate cele petrecute au conlucrat la desavarsirea mea a celui ce sunt acum. Am invatat sa ma bucur de frumusetea naturii. Am invatat sa ma bucur de un zambet ce mi se arata. Am invatat ce e sinceritatea,am invatat ce e iubirea cu adevarat, am invatat ca ea la inceput nu e decat o senzatie de atasare si ca iubirea vine pe parcurs si se tot aduna intr-un loc. Pentru prima oara m-am deschis in fata celei de care sunt legat prin sentimentul de sinceritate si i-am spus ei, celei mai bune prietene a mea, ce ma macina de atata timp.
Vreau sa fiu om si sa iubesc cu toata fiinta mea fara sa regret asa cum regret momentele in care imi rugam inima sa se opreasca din zvarcolirea ei si sa ma lase sa fug din lumea aceasta....viata e atat de frumoasa si oricate greutati ne-ar lovi tot frumoasa va ramane....durerea e temporara insa bucuria ce se va naste din trairile petrecute in urma celor invatate din cele ce ne-au durut,este vesnica. Am invatat atat de multe si totusi atat de putine in ultimii 2 ani,iar in ultimile 2 luni am reintalnit puritatea cu un alt chip de care m-am indragostit. Sunt fericit si se observa. Traiesc cu bucuria unui copil ce sunt toate momentele cu ea...asa cum am trait intotdeauna. As putea spune oricand ca o iubesc si chiar asa este insa stiu ca ziua ce va veni si mi-o va aduce din nou in brate va aduce odata cu ea si mai multe sentimente...pentru ca iubirea creste pe zi ce trece si are si unde caci avem 2 suflete unite in a lor nemarginire.

Am incercat mai apoi in calatoria mea sa ma intorc in prezent si am observat de ce el devenea mereu trecut si tot ce urma sa se intample devenea viitor. Nu exita prezent pentru ca tot ce facem este la voia noastra si uneori suntem ajutati si de ceea ce multi dintre noi neaga cu vehement. Ori de cate ori incercam sa spun ,,acum'' vedeam cum acel ,,acum'' devenea trecut insa mi-am permis sa ma joc cu timpul si sa-l pacalesc spunand acum iubesc...si alaturi de ,,iubesc'', ,,acum'' nu mai devenea trecut ci traia in prezent si chiar mai mult i-am oferit lui si viitorul caci acumul meu alturi de ,,iubesc'' nu se va sfarsi niciodata. Cum prezentul devine trecut doar ca sa-i urmeze viitorul abia astept sa-i spun si ei te iubesc desi in fericirea trairilor aproape ca mi-a scapat,iar ea cu sarutari mi-a astupat buzele de fericirea celor ce le auzise pana atunci: un ,,te'' si un ,.iu''. Doar atat am apucat sa-i zic si desi nu i-am zis inca totul ea stie ca o iubesc si se pare ca si ea pe mine. Simt cum viitorul vine peste noi si aduce vesnicie doar printr-un ,,te'' alaturat vesnicului ,,iubesc''...prin asta ne-am daruit vesnicia. Sunt un asa visator si gandesc mereu atat de departe in viitor. La inceput imi era teama sa visez dar acesta sunt eu si nu ma voi schimba...un visator...un visator pentru ca eu asta voi face mereu am sa iubesc.

Din nefericire toate amintrile mele frumoase au langa ele si amintiri neplacute ca sa nu zic scarboase ori vre-un alt cuvant prin care sa-mi manifest ura fata de ele. De ce si de unde atat ura? Din cauza banilor,toti ma fac nebun atunci cand spun ca urasc banii. Nu sunt limitat si nici nu mi-ar place sa traiesc in saracie,iar cand spun ca-i urasc si nu-mi plac,spun in ideea ca mai bine nu ar fi existat niciodata. Si bine bine dar cum s-ar fi echivalat meritul fiecaruia dintre noi daca nu existau ei....pai daca nu ar fi existat ei si nimeni nu ar fi tanjit la mai mult decat i-ar fi fost necesar,toti am fi avut tot ce ne doream si am fi fost fericiti exact cu cat aveam. In continuare raman un visator. Nu imi plac banii,aduc certuri,strica iubirea familiilor cu lipsa lor,aduc razboaie si omoara oameni,ne fac sa mintim,ne fac lacomi,ne fac ascunsi ne strica atat de mult umanitatea,ne guverneaza si totusi daca nu am tanji la ce e al altuia banii nu ne-ar influenta vietile. E greu sa schimbi ceva cand suntem atatia pe acest pamant,e crud avem nevoie de ei insa nu ramane decat speranta ca pe viitor oamenii vor invata sa isi gaseasca bucuria adevarata in iubire iar pe plan material sa nu mai fie avizi si sa se bucure de o parte egala cu a celor de langa ei.

Ce-mi doresc de ziua mea? Imi doresc iubirea cu pacea, fericirea,puritatea si sinceritatea ei pentru toata lumea si desi urasc ca este asa imi doresc ca fiecare om sa aiba banii necesari pentru a putea duce o viata decenta si pentru a nu mai suferi din cauza lipsei lor. Imi doresc o lume mai umana plina de lacrimi de fericire. Iar daca nu credeti in visele mel foarte bine,numai nu criticati,nu criticati iubirea cand noi suntem atat de imperfecti. Nu criticati stiti ca ne-ar fi mult mai bine asa.

Cele ce le-am scris sunt doar pentru cei carora nu le este rusine sa accepte si sa recunoasa faptul ca uneori avem atat de multe de invatat de la cei mai mici ca noi. Iar voua,voi cei ce afirmati ca sunteti mai eruditi si ca aveti in spate o viata prin care ati trecut, vreau sa va spun doar ca unii oricat de mici ar fi va pot prinde din urma si chiar va pot depasi intelepciunea doar prin cateva trairi pe care voi le-ati trait in felul vostru si nu ati trans invaturile corecte...doar atat si n-am sa va critic insa nu sunteti cu nimic mai buni decat nimeni,iar daca uitati ce este modestia si curajul de a pleca capul spre a va recunoaste propiile greseli...eii bine atunci ar trebui sa stiti ca voi sunteti de fapt cei ce au trecut degeaba prin viata.

Eu am sa iubesc,asta am sa fac mereu si sper ca ea sa nu mai doara. Si ma intreb cum sa mai doara cand intins pe spate,cu ea lipita de mine, sarutandu-ma si inchizand ochii de fericire vedeam eternitatea?

Iar daca credeti ca asta e tot ei bine in oglinda mea se vede infinitul...si o viata nu mi-ar ajunge sa spun tot ceea ce simt si traiesc. De aceea ma rog la divinitatii sa-mi dea mereu inspiratia de a scrie. Cei ce isi vor spune trecand cu ochii peste aceste randuri ca nu exista Dumnezeu si neaga existenta unui Dumnezeu...eu l-as pune multe intrebari insa aleg sa nu....fiecare isi descopera Dumnezeul lui singur in ceva anume...mai devreme sau mai tarziu. Eliminand orice idee cum ca El,Dumnezeu, a creat totul si lipsind acest nume de divinitate,de orice putere atot puternica,acestui cuvant nu-i vom putea lua niciodata atributul sau cel mai de pret si anume iubire caci pana la urma acest Dumnezeu pe care toti se lupta sa-l gaseasca cu o anume infatisare este in primul rand iubire,este invatatura despre cum sa fim oameni,despre cum sa fim mai buni cu cel de langa noi pentru a ne face bine tot noua mai devreme sau mai tarziu. Asa ca nu vad de ce unii incearca sa nege existenta lui...sunt si ipocriti avand in vedere ca numesc toate acestea altfel...principii morale. Daca nu vedeti pasarea care s-a ganietat pe voi din zbor asta nu inseamna ca ea nu exista si sunteti convisi ca exita pentru ca o injurati,iar daca nu ar fi facut pe voi nu ati fi stiut ca zboara pe deasupra voastra si nici n-ati fi injurat-o. La fel si cu credinta cat sunteti fericiti si aveti ce va trebuie nu spuneti nimic de ea ori de El dar cand nu mai aveti blamati. Totul este atat de evident si la indemana noastra insa preferam sa ne afundam in chestii ce nu ne fac viata mai buna,iar daca cineva v-ar pune sa stati cu ochii inchisi in mijlocul naturii si sa va elberati de toate gandurile meditand eventual asupra unui singur lucru,l-ati privi ca pe un ciudat. E atat de usor sa ne pierdem in detalii fara rost si privim cu atata neincredere sticlutele mici in care se ascund esente tari.




Intr-o lumea in care domneste minciuna
Oricat as cauta oricat mi-as dori cat va iubesc nu stie decat luna
Nu veti putea niciuna sa intelegeti dragostea ce ma mistuie
Dragostea mea nu cred ca are pereche,iar inima mi-e pustie
Ma arde,ma chinuie e atat de amara atat de dulce
Iar cand voi muri iubire sa-mi scrie pe cruce
In ciripitul lor numele sa mi-l strige pasarile
Iara cerul,cerul sa nu planga sa nu-si verse lacrimile
Plangand cu mine iubirile-mi neinplinite caci va fi potop
Pamantul sa absoarba dragostea mea pana la ultilmul strop,
Iar cu ploaia s-o verse peste voi spre a fi mai buni
Caci am plans negasind iubirea,nemaigasind oameni

Tot cea era mai pur se stransese in sufletul si pe chipul ei
Cea ce arzator am dorit-o,un inger serafim coborat dintre zei
Cu al ei zambet mi-a pictat fericirea
Mi-a daruit prin vers nemurirea
Iar in ochii ei adesea pierzandu-ma visator
Am invatat sa iubesc,din nimic sa zambesc si o ador

Imi este scarba de prostie, de ignorata si m-am indragostit de puritate!!!

E atat de greu sa fiu dezgustat de ceva si totusi imi este atat de scarba de unele lucruri si persoane ce se regasesc printre noi.Poate unii vor spune,,oricine merita o sansa" si intradevar acest lucru este pe deplin adevarat.Insa ce te faci cu acele persoane carora oricat de multe sanse le-au fost date, ele tot nu au tras o concluzie,o invatatura ori nici macar nu au spus un simplu multumesc fara indemnurile altora? Ce faci?!....amuzant le mai dai o sansa si incerci sa le expui viata dintr-un alt unghi, un unghi al pacii.Poate dupa multe si multe sanse care le vor fi acordate intr-un final vor reusi sa invete ceva si poate se va naste in ei dorinta sincera de a schimba ceva la ei insisi.

Ce e prostia?Pentru mine cuvantul prost capata alte sensuri total lipsite de acel sens menit sa jigneasca.Nu esti prost daca nu esti vre-un geniu in ale matematicii sau fizici,nu esti prost daca nu stii sa faci cine stie ce lucruri pe un calculator,nu esti prost daca nu stii sa faci anumite lucruri pe care altii le fac bine si nu in ultimul rand nu esti prost daca nu ai aceleasi cunostiinte precum majoritatea celor care sunt in jurul tau.Esti prost atunci cand nu esti deschis sa inveti ceva nou oricat de nefolositor ar fi el in aparenta...caci poate undeva intr-un subtrat al lui,substrat desconsiderat si lipisit de valoare se gaseste o invatatura atat de mare incat nu poate fi vazuta de ochii oricui.Ca o prima concluzie esti prost atunci cand desconsideri totul in jurul tau,esti prost atunci cand ai mintea atat de orbita de ignoranta incat nu vezi ca la urmatorul pas chiar tu ai putea fi acela aflat intr-o situatie la fel precum cel din inaintea ta ce il puteai ajuta doar cu o intindere de mana ori cu o simpla vorba buna ce i-ar fi dat putere sa se ridice pentru a continua drumul.

Imi este atat de scarba sa vad cum persoane lipsite de o minima cugetare si de aproape orice valoare au nesimtirea de a judeca persoanele care nu sunt pe masura lor,pe masura prostiei lor.Imi e scarba sa vad cum rad de oameni ai strazilor si-i critica fara a stii macar un gram din povestea lor.Povesti ce de cele mai multe ori atarna atat de greu,cu o mare de regrete pe umerii lor slabiti,flamanziti si fara de o matase ce sa-i acopere si sa-i mangaie atunci cand nicio mana nu-i mai atinge cu o bataie prieteneasca.Desigur este atat de usor sa razi pe seama greutatii lor cand tu nu te-ai confruntat cu ea si nu ai gustat amaraciunea lor.Este atat de usor sa-i judeci si sa fii ignorant atunci cand ai urechile astupate de o ura ce nu-si are nici cel mai mic inteles.O ura nascuta din nimic,o ura spontana si pentru ce?Pentru ca nu e spalat?
Pentru ca nu mai are ce manca?Pentru ca a gresit si acum vrea sa repare greseala?Pentru ce?De ce sunt oamenii atat de dispretuitori cu cei din jurul lor doar pentru ca poate nu au avut sansa de a se naste in puf ori pentru ca au gresit candva?Nu ar fi oare mai usor doar sa-i zambesti,sa-i asculti vorba si sa-i dai un raspuns prietenos?Ar fi mult mai usor dar oamenii cresc de mici inconjurati de pricipii si de ideea ca ce ar zice ceilalti daca l-ar vedea stand de vorba cu un sarman...unde mai pui si faptul ca poate uneori niste oameni saraci,lipsiti de orice valoare materiala iti pot spune vorbe mult mai intelepte decat o persoana erudita ce a studiat toata viata despre viata,insa a studiat din carti nu din noptile reci,ploioase petrecute tremurand pe un carton si invelit doar cu temeri.Nu odata am auzit vorbe ce m-au facut sa zambesc,sa ma inseninez si sa fiu fericit,vorbe din gura unor amarati,nebuni,nespalati sau cum ii mai numesc cate unii.Printre acesti oameni sigur ca exista si cei care chiar si-au meritat aceasta pedeapsa insa sunt cei nevinovati care cad in aceeasi oala si sunt judecati pentru fapte ce nu le-au facut.Chiar si cei care au gresit mult si-si merita acea pedeapsa merita de asemenea sa fie judecati drept si sa le fie data o sansa...dar nu merita judecati de unii la fel ca ei dar care nu au trecut prin aceleasi lucruri.

Ma intreb de ce pentru unii culoarea pielii conteaza atat de mult,discriminandu-i pe cei de o alta culoare.De ce nu fac discriminari dupa culoarea ochilor?Eu as fi vrut sa fiu un negru. De ce? Pentru ca-i iubesc caci nu ne sunt deloc diferiti doar pentru ca nu au aceeasi culoare cu noi.In interiorul multora dintre ei se ascunde un suflet mult mai alb si mult mai lipsit de pacat decat al nostru,cei ce avem o piele alba dar un suflet murdar. Printre romanai parca umbla deghizata o fobie ce le sopteste la ureche temeti-va de tigani si pentru asta sa-i urati.Pentru ca mediul in care s-au nascut nu le-a oferit accesul la cultura si la manierele lumii civilizate,pentru asta sa-i urati! E adevarat multi dintre reprezentantii tiganilor sunt acei prosti de care vorbeam mai sus. Prosti nu din cauza lipsei de cultura,prosti prin ignoranta lor,prosti prin nepasare,prosti prin jignirea lor fata de semeni,prosti prin lipsa dorintei de a se schimba si sa fie placuti in lumea celor multi ce sunt poate mult mai prosti decat ei. Insa cum ramane cu acei tigani plini de un bun simt si de o supunere oarba rar intalnita printre cei ce-i discrimineaza?Cum ramane cu aceia ce ar face orice doar ca sa nu te supere?

Pacat exista atatea valori,atatea suflete bune in lumea aceasta care ar avea atat de multe spus si de la care am afla raspunsul multor intrebari poate insa noi cei ce ne pretindem a fi oameni ii judecam mai degraba dupa aparente decat sa stam sa le acordam macar un gram de atentie si sa ii ascultam.Poate e mai bine asa,poate chiar nu meritam sa-i cunoasteam caci le-am pata puritatea.

As fi ipocrit daca as spune ca eu stau sa-i ascult pe toti pentru ca uneori imi este scarba sa le acord acea sansa.Insa stiu sigur ca incerc sa ma exclud din spiritul de turma si sa ma abtin din a rade de cineva.Se intampla sa rad la glume si sa nu ma pot abtine,uneori ele nu sunt deloc rautacioase insa chiar si asa ele pot jigni si pot rani.

Puritatea...unii poarta pe chipul lor o puritate angelica,iar daca chipul nu ii tradeaza,odata ce patrunzi in sufletul lor descoperi iubirea pura si stralucitoare si te indragostesti pe loc.As putea sa spun ca m-am indragostit iar? Sunt un vesnic indragostit si ma bucur si atunci cand soarele rasare puternic dintre nori,gandindu-ma ca acea sclipire vine de la zambetul unor persoane atat de dragi mie.
Sunt clipe in care as merge pur si simplu in parc sa privesc copacii si sa ascult cum canta pasarile,sa intind pe iarba sa privesc catre cer si sa simt vibratia naturii.Am vrut de atatea ori sa surpind in poze,ori in scris ori in muzica frumusetea naturii insa a fost in zadar anumite imagini caci anumite amitiri mai bine traiesc vesnic in amiterea noastra si raman unice.De ce pentru ca nimic nu le poate reda mai tarziu frumusetea lor naturala...ele sunt doar pentru moment si apoi devin trecut spre a te bucura cu amintirea lor.
Nu stiu cum arata puritatea in imaginea celorlalti si nici nu vreau sa stiu caci eu am propia mea imagine,imaginea EI.Imaginea celei care ma bucura atunci cand sunt trist,care ma linisteste atunci cand sunt nervos.Chipul ei imi da inspiratie sa scriu atunci cand ma pierd printre fiinte.Trupul ei ma tine in brate iar cuvintele ei ma alinta in compania mangaierilor.Inima EI ce aproape o aud cum bate chiar si cand nu sunt langa ea ma face sa fiu fericit si sa ma bucur de tot ce e in jurul meu.Ochii EI ce ma privesc rugatori sa mai raman alaturi de ea chiar si pentru o clipa ma fac sa ma simt iubit,sa stiu ca acolo undeva cineva chiar ma doreste.Cand spun puritate parca scanteind apare in ochii mei imaginea EI. O iubesc si chiar daca ea crede ca stie cat de puternic e acest sentiment,de fapt are decat o ideea vaga. Stiu ca apreciaza pe deplin chiar si atat cat isi imagineaza ea si la randu-i ma iubeste si pe cand toti ceilalti vor fi departe,ea nu ma va parasi niciodata asa cum si eu i-am fagaduit ei.



Vad in gandul meu doar al tau chip pur de fata
Ma intreb oare de ce-mi pictez alaturi de tine viata toata
Intr-un vis ce nu vroiam a-l mai visa candva
Vei fi tu oare cea ce il va adora?

Hai vino tu dulce vesnicie,aseaza-te peste noi
Ocroteste-ne iubirea chiar de va fi soare,chiar de vor fi ploi
Cu pasiune si dorinta arzatoare sa ma iubeasca mereu
Sa vad dorul in ochii ei ce ma vor vedea un zeu
Iar eu sa-i daruiesc tot ce e neimpartasit
In sufletul meu,taram uitat si parasit
Sa fie tot ce mi-am dorit chiar ea,
Ingerul care sa ma tina in brate cand se lasa seara

Sunt chemat de natura...

Cand natura te striga!

Devine tot mai ciudat caci totul in jur tine de tehnologie si bani.Tehnologie ce ne ajuta destul de mult insa de cele mai multe ori in ultimul timp este folosita tot mai gresit in fel si fel de scopuri lipsite de scrupule.Banii...totul se invarte in jurul lor.Hrana de care avem nevoie zilnic,o simpla iesire cu prietenii,distractia,tehnologia,vizitarea unor locuri lasa-te pentru noi toti,sanatatea,studiile toate acestea si multe altele se invart in jurul banilor.Ce este atat de trist in toate acestea?Nimic ar spune unii...daca muncesti vei avea daca nu nu.Trist este faptul ca unii muncesc atat de mult si tot nu au,in timp ce asa zisii superiori profita pe seama lor si traiesc linistiti fara sa aiba cea mai mica remuscare.Si totusi cine le da dreptul sa faca aceasta impartire in persoane superioare si persoane inferioare?Probabil lacomia de la ea au invatat aceasta ierarhizare caci altfel noi toti am fi trebuit sa fim egali si uniti si nu sa ne certam intre noi.Suntem niste fiinte minunate cu o capacitate de neatins...pacat insa ca ne lasam condusi de lucruri materiale cand ascultarea sentimentelor ar fi trebuit sa fie primordiala.Bine bine dar unde este realismul,cum ai putea controla risipa care s-ar face din cauza lacomiei oamenilor chiar si in absenta banilor?Oamenii trebuie sa fie toti egali dar poate unii au o nevoie de o cantitate mai mare din ceva si cine poate hotara cine chiar are nevoie si cine nu?Asta ar sustine unii,eu insa spun ca s-ar putea realiza o centralizare globala unde munca fiecaruia sa fie echivalata in functie de productia sa si tot atat sa si primeasca.Dar nu vreau sa expun aceasta ideologie a mea in detaliu...nu inca..va mai las sa ma faceti nebun si sa radeti ironic spunand ca fara bani nu se va putea trai niciodata...nu la o asemenea dezvoltarea a populatiei Pamantului.Trist este ca uneori chiar si casniciile isi pierd esenta si apar discutii si certuri in familie pe seama banilor.Se intampla ca una dintre jumatati sa vada doar lipsurile pe care le au si atunci in loc sa isi intampine consoarta, dupa o zi de munca cand se reintalnesc,cu o imbratisare sau un sarut si o vorba calda,cu o oarecare raceala...iar printre primele intrebari adresate una sa fie legata de bani sau de modul in care ii vor produce doar ca sa scape de anumite lipsuri.Cand cealalta jumatate era deja stresat de lipsa lor si ingandurat de modul in care ii va produce,spera ca macar ajunsa in sanul familie sa fie intampinat cu bucurie nu doar de un catel,ci la fel cu bucuriw sa fie imbratisat de jumatatea sa si sa isi gadile copii ca macar astfel sa scape de griji si sa o poata lua astfel de la capat cu forte proaspete in urmatoarea zi de lucru.Dar in schimbul acestora jumatatile uita ca au fost aduse impreuna pentru a putea trece impreuna zambind peste toate lipsurile.O jumatate plange ca lipsurile sunt tot mai mari si sufera din cauza certurilor dar nu mai are ochi sa vada ca abordarea diferita a lucrurilor ar schimba multe,iar cealalta jumatate are ochi sa vada aceasta dar este mult prea stresata de cum poate produce mai multi bani pentru acoperirea lipsurilor si uita cum sa isi afiseze sentimentele,se inchide in ea si capata o masca rece ce o o afiseaza mereu fara a-si da seama cat de mult sperie si raneste aceasta masca austera.Cele doua jumatati au fost candva deplin impreunate si au desavarsir un intreg ce il vor idolatriza pentru tot restul vietii lor si va fi modelul perfectiunii pentru ei deoarece el reprezinta intregul...intreg ce mereu va fi perfect si va purta numele de copil.Ce este cel mai trist este faptul ca intregul va prinde forma si va trai independent de ei,urmarindu-le toate miscarile si observand toate certurile ce nu trebuiau sa aiba loc intre jumatati datorita lucrurilor materiale.Toate aceste certuri zgarie luciul si perfectiunea intregului caci asa cum jumatatile vad in acest intreg perfectiune asa si intregul vede perfectiunea in momentele tandre dintre cele doua jumatati atunci cand acestea se uneau pentru a-i da lui nastere.

Eu,intreg ce are si el nevoie de o jumatate a sa alaturi de care sa formeze un alt intreg si mai perfect,sunt satul de lumea aceasta rece,guvernata de bani, unde sentimentelor li se da o tot mai mica importanta.(nu cred in reincarnare si cu atat mai putin in teoria ce spune ca Dumnezeu ar fi un om ce a trecut prin mai multe reincarnari iar acum a atins desavarsirea...dar daca s-a interpretat gresit notiunea de reincarnare...si ea defapt vrea sa insemne ca prin unirea a doua jumatati se va naste un intreg ce sa va uni cu un alt intreg si va crea astfel un intreg si mai perfect iar prin aceasta procreere continua noi oamenii cream un model de intreg din ce in ce mai bun si mai desavarsit.Dumnezeu este un astfel de intreg perfect si incearca sa ne ghideze si pe noi ca prin sentimente pure sa dam nastere intregului perfect ce are sa devina copil si zeu.Zeu ce nu are sa fie niciodata superior si precum Dumnezeu are sa-i trateze pe toti cu egalitate si mai ales pe parintii ce l-au creat caci nu e nimic mai sfant in lume decat ceea ce te creaza si iti da nastere.Si poate ca astfel grecii si romanii aveau si ei dreptate chiar exista mai multi zei...iar printre ei unul suprem de la care a plecat totul...cel ce i-a ghidat cu intelepciune sa ajunga la randul lor zei.).Tot mai des in ultimul timp sunt preocupat sa reflectez asupra sentimentelor,manifestand o atractie speciala fata de iubire.Incerc sa uit de orice rautate a celor din jur,sa nu dau atentie sentimentului de ura si sa iert cat mai multe spunand ca fiecare merita o a doua sansa chiar si dupa ce a mai primit deja una si inca una si tot asa...mai ales daca in sinea sa regreta si ar vrea sa nu se mai intample lucrurile ce m-au deranjat ori suparat.Am fost iertat de atatea ori oare nu se cuvine la randul meu sa iert si sa ofer sanse celor care imi gresesc?De ce sa dau atentie greselilor cand le pot ierta si impreuna sa trecem peste si sa ne bucuram de viata ce si asa devine din ce in ce mai scurta si pentru om(si-a facut-o cu mana lui din lacomie si nechibzuinta).Traiesti mai fericit cand iubesti si inveti sa ierti...parca te ierti si pe tine,parca te impaci mai mult cu tine,parca iubesti infatisarea ta fizica,iubesti zambetul pe care il afisezi voios altora fara niciun motiv...iubesti cand poti sa iubesti.Nu doar cand iti iubesti parintii,cand iubesti platonic ori cand iubesti sufletul pereche ci cand pur si simplu simti iubire in tine pentru ceea ce ai si pentru ceea ce te inconjoara...atunci esti mai fericit ca niciodata...senzatie ce nu are cu ce sa fie comparata ca sa fie mai bine inteleasa...ea trebuie pur si simplu descoperita.
Eu care cred ca stiu cum e sa iubesti cu adevarat inca nu am gasit acel intreg care sa imi fie jumatate si care sa imi fie alaturi pentru mult timp...poate chiar pentru tot restul timpului.Insa in ciuda acestui fapt continui sa visez si sa cred cu tarie in visele mele.Vise ce sunt cu mine si o ea pe o insula pustie insa totusi sa pot aduce anumite urme de tehnologie pe ea.Insula pe care sa avem o casa doar a noastra,ce sa o vopsim in culori de bucurie,sa avem hrana si locuri in care sa putem desfasura diferite activitati si nu in ultimul rand o plaja cu nisipul doar al nostru.Insula ce sa fie lipsita de trairi generate de bani,ori lipsa de ratiune a oamenilor.Vreau sa am acolo muzica ce imi place si aici,sa am muzica naturii si muzica iubirii.Vreau sa privesc fara sa ma satur apusurile si rasariturile pline de culori pasionale.Vreau ca intins pe nispul aspru dar atat de catifelat,ud dar si uscat...vreau sa tin stransa mana intregului ce se vrea a-mi fi jumatate si sa ne rasfatam privind sclipirile stelelor in armonia muzicii valurilor ce ne-ar purta prin infinitul univers al dragostei.Vreau sa ma desfat cu imbratisari si sarutari jucause in taina noptii,in plina zi si in patul moale atunci cand am merge la culcare.Vreau sa nu ma mai satur de a privi cum nuditatea corpului si sufletului ei ar infrumuseta intreaga natura atat de pura.Nuditate lipsita de vulgaritate...vreau sa admir frumusetea detaliilor ce au fost lasate sa se scurga peste acea opera de arta atunci cand a fost creata.Si totusi vreau ca aceste detalii sa fie acoperite de o panaza precum o scluptura inainte unei mari expozitii de arta...vreau ca frumusetea lor sa fie acoperita de ochii critici plini de vulgaritate ai celor din jur...si vreau ca la marea prezentare sa fiu doar eu cel ales sa se bucure lipsit de vulgaritate de frumusetea operei de arta ce va sta in fata ochilor mei luminati doar de ea.Vreau sa simt atingerile fine,aproape tremurande dar pline de salbaticia iubirii atunci cand noi cele doua jumatati ne vom uni doar pentru a forma un intreg si de a traii fericirea regasirii jumatatii pierdute...in cautarea careia am torturat atata timp din viata.Vreau sa vad cum intregul format de noi va prinde viata si forma si ne va ocroti sub aripile lui iar noi sa-l ocrotim sub iubirea noastra.Vreau nopti nesfarsite in atingeri,sarutari si imbratisari,vreau dimineti voioase pline de cantecul naturii,vreau nopti dansand valsul valurilor...vreau nesfarsita iubire doar cu jumatatea ce ma completeaza si intregul nostru.

Doar vise adolescentine acum dar le simt cum parca de pe acum lucreaza sa se implineasca caci visele devin realitate si ale mele la fel pentru ca le doresc.Si traite prin mine macar o clipa oricine s-ar indragosti de frumusetea lor dorindu-le reale si dorind sa mi le implineasca.Dar cine are suficienta dragostes,iubire si nebunie dar si suficient curaj incat sa coboare in inima unuia ce iubeste sufletul iar mai apoi trupul?

In muzica noptii in strafund de negru cu sclipire
Am gasit o cale spre un tainic loc fara de dezamagire
Spre care nu pot dar nici nu vreau sa pornesc in taina
Inainte sa aud iubirea ce se scurge si pulseaza a ei inima

Nu vreau sa apuc pe o cale neumblata precum un nebun de unul singur
Caci de am sa ma impiedic si am sa cad,nu am sa pot sufletul sa mi-l scutur
Impreuna sa mergem cu iubirea de ura neatinsa
Mergi cu mine linistita,singur n-am sa fiu primit fara dragostea tie promisa

Sunt un nebun cu inima aprinsa dar captiv in lumea lor
Am sa iti fug noaptea printre stele strigandu-ti imi e dor
Jucausa si zambind fericita de a noastra revedere
Ai sa vrei sa traiesti visele-mi pline de iubire?
Ori ai sa fugi catre alte stele inspaimantata
Crezand ca mint chip dragut de fata?

La mine in suflet iubirea a ars prea tare,a ars tot in cale
Nici fluturi nu mai sunt caci florile nu mai au petale
De ai sa te-nduri sa pasesti aici cu talpile goale
Sa-mi sadesti fericirea cu glasul tau moale
Cu lacrimile tale sa nasti un nou fir al vietii
Iar cu catifeaua palmei tale sa pictezi norii dimineti
Iar cand ai sa strivesti la sanul tau sarutul iubirii
Ai sa simti coborand pretudindeni parfumul fericirii
Caci natura te va rasplati fidela fiindu-ti tie
Si-ti va cere sa fii pe veci a ei sotie
Natura si iubirea se ascund in sufletele singure
Un loc doar al lor unde mai pot fi pure